Indiscutabil, Cristiano Ronaldo este marea dezamăgire a primei etape din turneul final al Campionatului Mondial, unde începând de ieri s-a intrat în etapa a doua, primul meci din aceasta aducând şi prima echipă matematic calificată: Mexic, una din cele 3 gazde. Oricum, până la completarea tabloului cu celelalte 35 de echipe calificate în prima etapă eliminatorie mai are de curs multă apă pe Mississippi. Ediția aceasta este cea de adio pentru numele care ne-au încântat cu prestațiile lor în ultimii mulți ani, desigur Ronaldo şi Messi. Kane, care are cu vreo 8-9 ani mai puțin, este de presupus că va mai înscrie goluri şi în următoarea ediție a Mondialului. Acum, deşi au jucat doar câte un meci, marii marcatori şi-au făcut datoria, câte 2 goluri reușind şi Kane, şi M’Bappe, Messi producând chiar un fantastic hat-trick. Ei bine, dintre toţi cei de la care se așteptau prestații de excepție şi goluri pe bandă rulantă, numai Cristiano Ronaldo nu a reușit nimic, jocul său din prima partidă fiind extrem de șters şi presărat şi cu ratări monumentale, ceea ce a făcut ca presa portugheză să-i noteze evoluția cu nota 2, fapt fără precedent în carieră. Mai mult, comentariile spun că simpla sa prezenţă în teren distruge evoluția de ansamblu, toți coechipierii simţindu-se obligați să-l servească pe CR7 cu mingi… pe care acesta, dacă e în zi proastă, le ratează non-stop. La Ronaldo se citește pe față şi în joc disperarea de a ajunge la cele 1000 de goluri pe care le țintește, dar şi eternă să obsesie de a demonstra că e cel mai bun. Messi în schimb e relaxat, zâmbitor şi într-o formă excepțională. E dovada că în SUA campionatul e totuși unul serios, în timp ce în Arabia Saudită se joacă altceva. Ca fan al său timp de mulți ani, sigur că mi-aş dori să-l văd pe Ronaldo schimbat în bine la următoarele meciuri. Mă tem însă că nu se poate.

