Oportunitate

Ofertă de muncă în Germania pentru studenți

Studenții suceveni care vor să lucreze în Germania pe perioada vacanței de vară se pot înscrie la selecția organizată de Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București. Oferta este destinată studenților care cunosc limba germană bine și foarte bine, care urmează cursuri la zi, la orice facultate (de stat sau particulară) acreditată conform legii, cu excepția celor din ultimul an de studii.
Depunerea dosarelor și susținerea testului de limbă germană va avea loc în perioada 6-20 ianuarie 2010, orele 10.00–15.00, la Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București, din strada Spătarul Preda nr.12, sector 5, București.
Pentru a participa la selecție, studenții trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 – 35 ani, să fie înscriși la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii, la cursuri de zi (cu excepția studenților din ultimul an de facultate).
Documentele necesare sunt: copie după actul de identitate (cu o valabilitate de minim șase luni), opțional copie pașaport (cu o valabilitate de minim șase luni), adeverința de la facultate în care să se specifice anul de studii și ce tip de cursuri urmează (tipizat facultate), dovada acreditării, în cazul unei facultăți particulare, copie de pe foaia matricolă, recomandare de la unul din profesorii de la facultate, trei poze tip pașaport și copie după permisul de conducere, dacă este cazul. Adeverința de la facultate – Immatrikulationsbescheinigung -formularul tipizat, precum și instrucțiunile de completare se găsesc pe site-ul AMOFM București, www.bucuresti.anofm.ro.
Detalii se pot obține la numerele de telefon 021.316.55.08, 021.316.92.50, interior 233 sau 0758.102.129.

Recomandări

Suceava este reprezentată la Olimpiada Internațională de Biologie, de la Vilnius. Ștefanista Rebeca Ungureanu: „E ca o minune”

Wunderkind Suceava lansează atelierele de limba germană „Hallo, Sommer!” pentru copiii de 7-14 ani

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Echipa Suceava 2 a Universității „Ștefan cel Mare” a ocupat primul loc pe podiumul Concursului Studențesc Hard&Soft

Echipa castigatoare a marelui premiu Hard&Soft 2026, Suceava 2 de la USV si consilierul echipei, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur

Miercuri încep lecturile de carte cu invitați din Germania, la Zilele Germanisticii 2026, din cadrul USV