„Școala altfel”

O săptămână de distracție și activități recreative, pentru elevi și preșcolari

Începând de astăzi și până la finele acestei săptămâni, elevii și preșcolarii nu vor merge la cursuri conform orarului obișnuit, ci vor avea parte de o săptămână altfel.
În intervalul 18-23 aprilie se desfășoară cea de-a V-a ediție a programului „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, program ce constă în derularea unui orar special format doar din activități cu caracter non-formal.
Școlile au planificat zeci de activități care să-i atragă pentru elevi, de la vizite la Poliție, Pompieri, Jandarmerie, Universitate, muzee, la concursuri pe diferite teme, plantări de puieți, campanii antidrog, schimburi de experiență, ateliere de teatru, de dans sau olărit, activități în aer liber, tabere, excursii.
Săptămâna „Școala altfel” este o combinație de școală și de timp petrecut într-un mod plăcut de elevi, școlarii având astfel un bun prilej de a-și cunoaște mai bine dascălii și colegii și de a consolida relația cu aceștia.Fără presiunea unui clopoțel sau a notelor, elevii se bucură aproape în unanimitate de „Școala altfel”.
De cealaltă parte, dascălii pun la punct ultimele detalii ale activităților ce vor fi demarate în această săptămână, iar părinții se pregătesc să suporte cheltuielile aferente.
Potrivit Ministerului Educației, programul “Școala altfel” propune preșcolarilor, elevilor și cadrelor didactice un nou concept de școală în care se vor desfășura activități culturale, sportive, voluntariat, educație pentru sănătate și stil de viață sănătos, educație ecologică sau educație rutieră etc.
Aceste activități se vor organiza sub diferite forme, de exemplu: ateliere de teatru, dans, muzică, arte plastice, educație media și cinematografică, competiții organizate la nivelul școlii, mese rotunde, dezbateri, campanii antitutun/antialcool/antipoluare/de prevenire a delincvenței juvenile, schimburi de experiență, vizite de studii, tabere etc.
Premii pentru cele mai bune activități din „Săptămâna altfel”
Ministerul Educației va premia cele mai de succes activități demarate în cadrul programului „Școala altfel”, desfășurat în perioada 18-23 aprilie.
Desemnarea câștigătorilor fiecărei secțiuni (zece în total) se realizează atât printr-o evaluare realizată de o comisie din cadrul ministerului de resort, cât și prin votul on-line.
Secțiunile unde proiectele demarate pot fi înscrise sunt: Cultural, Artistic, Tehnic, Științific, Sportiv, Abilități de viață, Educație pentru sănătate, Educație ecologică, Consiliere și orientare, Cetățenie democratică.
În 2015, proiectul “Cuza Open” (turneu județean de tenis), demarat de Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza” Suceava, a fost desemnat cea mai bună activitate sportivă din țară. Totodată, proiectul „e – Școala altfel”, aparținând Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, a fost cea mai bună activitate din domeniul tehnic.

Recomandări

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești –  Comănești
Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale

Activități cultural – catehetice și recreative pentru tinerii din Parohia Nașterea Maicii Domnului Vatra Dornei