O persoană a fost rănită în urma coliziunii dintre două autoturisme,lângă Rădăuți

In urma impactului, autoturismul VW a fost grav avariat
In urma impactului, autoturismul VW a fost grav avariat

O persoană rănită a ajuns la spital miercuri seară, în urma coliziunii dintre două autoturisme pe drumul care leagă localitatea Dornești de municipiul Rădăuți. Accidentul s-a produs în jurul orei 17.00, după ce, cel mai probabil, unul dintre autoturisme a pătruns pe contrasens în urma unei manevre riscante a șoferului. Astfel, un autoturism VW Golf a intrat în coliziune laterală stînga cu un autoturism marca BMW, care venea din sens invers. În urma impactului, autoturismele au fost avariate, autoturismul VW Golf fiind afectat mai grav. În urma unui apel la 112, la fața locului au ajuns militarii din cadrul unui Modul SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Rădăuți, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și echipajul unei ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. Ei au constatat prezența la fața locului a unei singure persoane rănite, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii ajunși și ei la locul impactului au audiat martorii și au făcut măsurători pentru identificarea celui care se face vinovat de producerea accidentului, în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă.

Autoturismul BMW implicat in accident
Autoturismul BMW implicat in accident
In urma impactului, autoturismul VW a fost grav avariat
In urma impactului, autoturismul VW a fost grav avariat

Recomandări

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei