O mașină a ajuns într-un stâlp după ce un porc ar fi sărit în brațele șoferului

Personalul SMURD le-a asigurat îngrijiri celor doi soți
Personalul SMURD le-a asigurat îngrijiri celor doi soți

Doi soți care se întorceau cu mașina de la târgul de la Verești, de unde cumpăraseră doi porci, au fost implicați într-un accident rutier violent, bărbatul scăpând volanul de sub control iar autoturismul lovind un stâlp din beton, pe care l-a rupt de la bază. Cauza accidentului este una pe cât se poate de hilară: unul dintre godaci ar fi ieșit din sacul în care se afla și a sărit în brațele bărbatului de la volan. Luat total prin surprindere, acesta a scăpat mașina de sub control. Accidentul s-a petrecut duminică dimineață, pe DJ 208 A, la Ruși Mănăstioara, comuna Udești. Mașina se deplasa pe sensul dinspre Udești spre Bosanci. În urma impactului violent, cei doi soți au suferit leziuni. La fața locului a ajuns personal medical SMURD, care i-a preluat pe cei doi pentru îngrijiri medicale.

Stâlpul a fost rupt de la bază
Stâlpul a fost rupt de la bază
Accidentul a avut loc la Ruși Mănăstioara
Accidentul a avut loc la Ruși Mănăstioara
Personalul SMURD le-a asigurat îngrijiri celor doi soți
Personalul SMURD le-a asigurat îngrijiri celor doi soți

Recomandări

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava
Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an