O femeie s-a trezit cu mașina vecinului proptită în gardul locuinței

O femeie din Rădăuți a cerut ajutor la 112, luni, după ce a constatat că un vecin a intrat cu mașina în gardul locuinței ei. Sesizarea a venit în jurul orei 13.45, de pe strada Mihai Eminescu din Rădăuți, iar echipajul de poliție ajuns la fața locului s-a lămurit în scurt timp despre ce este vorba.
Lângă mașina Opel Agila era un bărbat, șoferul, care mirosea a alcool și era incoerent în vorbire. S-a constatat că este vorba de un localnic în vârstă de 58 de ani, care a fost pus să sufle în etilotest. Rezultatul a fost o concentrație de 1,34 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, o concentrație foarte mare. Bărbatul a fost condus la Spitalul municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat probe biologice. Alcoolemia în sânge s-ar putea cifra aproape de valoarea de 3 la mie.
Din fericire, accidentul provocat de șoferul pericol public s-a soldat doar cu pagube materiale.
Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

Recomandări

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

O ucraineancă ruptă de beată a fost depistată de polițiști după ce a intrat cu mașina în șanț, iar sistemul E-call a sunat la 112

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă