Dezinteres

Nou eșec la desemnarea operatorului de gaz în județ

Daniel Cadariu: „Din păcate, la fel ca licitația din 3 iulie, nici un operator nu a fost interesat să achiziționeze caietul de sarcini și să participe la licitație”
Daniel Cadariu: „Din păcate, la fel ca licitația din 3 iulie, nici un operator nu a fost interesat să achiziționeze caietul de sarcini și să participe la licitație”

Operatorii de gaz metan nu sunt interesați să gestioneze rețele de gaz din județul Suceava. Aceasta este concluzia de suprafață care poate fi trasă după licitația organizată ieri de Ministerul Economiei și Finanțelor, la care nu s-a prezentat nici o firmă de profil. Ministerul a scos la licitație două pachete, totalizând 18 localități, în care aducțiunea de gaz metan s-a realizat prin proiectul „Utilități și mediu la standarde europene”.
Vicepreședintele Consiliului Județean, Daniel Cadariu, crede că eșecul s-a datorat faptului că funcționarii Ministerului Economiei nu s-au preocupat îndeajuns să mediatizeze organizarea licitației.
„Din păcate, la fel ca licitația din 3 iulie, nici un operator nu a fost interesat să achiziționeze caietul de sarcini și să participe la licitație, ceea ce ridică un mare semn de întrebare vizavi de modul în care fosta guvernare a înțeles să rezolve problemele cetățenilor. Presupun că acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că funcționarii de la Ministerul Economiei și Finanțelor nu s-au preocupat suficient vizavi de mediatizarea acestui eveniment. Este singura explicație la ceea ce s-a întâmplat astăzi (nr-ieri)”, a declarat Cadariu.
El a ținut să sublinieze că locuitorii municipiului Câmpulung Moldovenesc vor beneficia de agent termic în această iarnă produs de noua centrală construită prin proiectul „Utilități și mediu”, arătând că instituția pe care o reprezintă a întocmit un proiect de hotărâre de guvern privind alocarea sumei de un milion de lei noi în vederea achiziționării de combustibil lichid ușor pentru funcționarea centralei.

Recomandări

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Primarul Gheorghe Fron anunță finalizarea stației de reglare-măsurare pentru noua rețea de gaze naturale din Cornu Luncii și Rădășeni