Investiții necesare

Modernizarea parcării MPO din intersecția Mărășești a fost finalizată

Parcarea MPO a fost modernizată, fiind primul proiect pe cartiere realizat anul acesta

Primul proiect pe cartiere pus în practică de Primăria Suceava – reabilitarea parcării MPO, a fost finalizat, în total fiind amenajate 77 de locuri de parcare într-o zonă centrală intens circulată – intersecția Mărășești.
Viceprimarul Lucian Harșovschi, care s-a ocupat îndeaproape de realizarea acestei investiții solicitate de suceveni, la dezbaterea bugetului pe cartiere, a precizat că realizarea de noi parcări publice, o altă solicitare expresă a populației, este blocată:
„În primele 7 luni ale anului 2017, în municipiul Suceava s-au creat 517 noi locuri de parcare. Anul acesta, din pricina celor de la PSD, care se tot opun proiectului de construire a aproximativ 5000 de noi locuri de parcare, nu vom putea face niciun alt loc nou. În schimb, reabilităm parcările existente”.
Modernizarea parcării MPO a implicat turnarea de covor asfaltic pe o suprafață de 1620 mp, fiind utilizate și 360 ml de borduri mari, 128 ml de borduri mici, la final fiind marcate 77 de locuri de parcare.

Parcarea MPO a fost modernizată, fiind primul proiect pe cartiere realizat anul acesta
Parcarea MPO a fost modernizată, fiind primul proiect pe cartiere realizat anul acesta
Parcarea MPO a fost modernizată, fiind primul proiect pe cartiere realizat anul acesta
Parcarea MPO a fost modernizată, fiind primul proiect pe cartiere realizat anul acesta
Parcarea MPO a fost modernizată, fiind primul proiect pe cartiere realizat anul acesta
Parcarea MPO a fost modernizată, fiind primul proiect pe cartiere realizat anul acesta
Parcarea MPO a fost modernizată, fiind primul proiect pe cartiere realizat anul acesta
Parcarea MPO a fost modernizată, fiind primul proiect pe cartiere realizat anul acesta

Recomandări

Primarul din Liteni anunță că noul Centru Cultural al orașului, cu o sală de 400 de locuri, va fi finalizat în această toamnă

Primarul Tomiță Onsii spune că noul Centru Cultural din Liteni va fi finalizat în această toamnă

Mergi la fosta fabrică de sticlă din Suceava pentru a vedea un model de apartament la show-room-ul dezvoltatorului Ucasy Homes