Primăria Suceava a solicitat Prefecturii retragerea plângerii împotriva regulamentului de parcări

Primăria Suceava a solicitat Prefecturii retragerea plângerii împotriva regulamentului de parcări
Primăria Suceava a solicitat Prefecturii retragerea plângerii împotriva regulamentului de parcări

Primarul de Suceava, Vasile Rîmbu, a anunțat în ședința Consiliului Local că a solicitat Instituției Prefectului, printr-un memoriu, reanalizarea și retragerea plângerii la instanța de contencios administrativ împotriva hotărârii de consiliu local prin care s-a aprobat regulamentul parcărilor de reședință. Primarul a declarat că în memoriu a prezentat „argumente care combat afirmația că hotărârea respectivă este nelegală și netransparentă”. Edilul a arătat că a avut intenția de a depune memoriul zilele trecute, însă a fost „oarecum refuzat” pentru că „nu se știa soarta board-ului prefecturii”, aluzie la demisia de marți a lui Traian Andronachi din funcția de prefect și numirea, miercuri, în locul lui, a lui Bogdan Păstrăv.

La începutul acestei săptămâni, primarul anunțase că intenționează să dea în judecată Instituția Prefectului pentru recuperarea unor venituri nerealizate la bugetul local, în sensul că blocarea regulamentului parcărilor de reședință, implicit a licitațiilor de atribuire a locurilor de parcare, a lăsat municipalitatea fără cel puțin 500.000 de lei, sumă care crește cu fiecare zi de întârziere.

Conflictul a izbucnit la începutul lunii aprilie, când Prefectura, aflată atunci sub conducerea lui Traian Andronachi, a atacat în contencios administrativ hotărârea de consiliu local privind regulamentul parcărilor, pe motivul unor presupuse probleme de legalitate, ceea ce a dus la suspendarea automată a licitațiilor.

Primarul Vasile Rîmbu a declarat că este vorba despre „daune la nivelul veniturilor nerealizate din abonamentele de parcare, de peste 500.000 de lei”, pornind de la estimarea atribuirii a circa 1.000 de locuri de parcare, cu un preț de pornire de 500 de lei pentru fiecare loc, pe perioada unui an.

Secretarul general al primăriei, Alexandru Moldovan, a arătat că regulamentul atacat este aproape identic cu unul validat anterior fără obiecții, din 28 februarie 2025, ba mai mult, o hotărâre similară de la Rădăuți ar fi fost votată în trecut chiar de Traian Andronachi, pe vremea când acesta era consilier local.

„Sunt acte validate anterior de același verificator de legalitate, de aici și mirarea noastră. În absența menționării clare a articolelor considerate nelegale, nici nu știm ce ar trebui să modificăm. Din perspectiva noastră, regulamentul stă în picioare”, a explicat Alexandru Moldovan.

Noul prefect, Bogdan Păstrăv, are puterea legală de a retrage plângerea prealabilă, ceea ce ar duce la deblocarea imediată a procedurii de licitație.

Dacă litigiul continuă în instanță, verdictul ar fi dat abia spre sfârșitul anului, iar primăria avertizează că suma cerută drept despăgubire va crește proporțional cu durata procesului.

Recomandări

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Parcări cu autotaxare pe 39 de străzi din municipiul Suceava, până la deblocarea licitațiilor de atribuire a locurilor