Accident rutier

Moarte cruntă pentru un motoscuterist: s-a izbit într-un copac și a fost proiectat cu capul într-un gard

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, care se deplasa pe un moped, a murit după ce s-a izbit cu vehiculul pe două roți într-un copac, iar de aici a fost proiectat cu capul într-un gard. Accidentul s-a petrecut luni, în jurul orei 13.00, pe strada Mihai Eminescu din Vicovu de Sus.
Din cercetările efectuate de polițiști rezultă că bărbatul de 56 de ani, Ioan P., din Vicovu de Sus, în timp ce se deplasa din direcția strada Cernăuți spre frontiera de stat, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Mopedul a ieșit în decor prin dreapta, lovind arborele ornamental de la marginea drumului. Conducătorul mopedului a fost proiectat în stâlpul unei porți. În urma impactului a rezultat decesul bărbatului din Vicovu de Sus.
La fața locului s-a deplasat un echipaj al ambulanței, care a declarat decesul bărbatului în vârstă de 56 de ani.
Un amănunt important este că bărbatul nu purta cască de protecție, cască ce l-ar fi putut ajuta să supraviețuiască, având în vedere cum s-a produs accidentul.
Acesta nu era nici posesor de permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule.
Accidentul s-a produs la două zile după ce un biciclist a murit într-un accident la Horodnic de Sus. Accidentul de la Horodnic s-a petrecut în condiții diferite, biciclistul fiind accidentat mortal de o mașină scăpată de sub control.
Din păcate, se confirmă din nou că în județul nostru se moare mult în accidente în care sunt implicate vehicule pe două roți.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

Un tânăr care a comis un accident rutier acum mai bine de cinci ani a fost trimis să mediteze la pușcărie

Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme