Moment festiv

Moara și-a sărbătorit cuplurile cu peste 50 de ani de căsnicie

20 de cupluri au fost sărbătorite ieri la Moara

Comuna Moara și-a sărbătorit ieri cuplurile care au împlinit cel puțin 50 de ani de conviețuire. A fost un moment emoționant, iar mulți dintre oamenii care au trecut de-a lungul vieții prin tot felul de necazuri și greutăți nu au mai reușit să-și stăpânească lacrimile și au dat frâu liber trăirilor interioare. Acest moment pe care nu l-au gândit a fost cu atât mai special cu cât s-a petrecut în sala Căminului Cultural, în fața a zeci de consăteni și a membrilor formațiilor care au participat la cea de-a noua ediție a festivalului „Ograda cu dor”.
În total au fost sărbătorite 20 de cupluri, oameni care și-au legat viața unul de celălalt și au reușit să răzbată în timp adunând 50 de ani sau chiar mai mult de căsnicie.
Înainte de a fi premiați și de a primi diplome de fidelitate, flori, vin și tort, cei prezenți au asistat la un ceremonial religios oficiat de doi dintre preoții comunei Moara.
„Vrem să vă felicităm pentru că ați răzbit prin viață și ați reușit să treceți prin tot ceea ce a fost bine și ce a fost rău și ați ajuns la acest ceas aniversar. Trebuie să-i mulțumit domnului primar că a avut inițiativa de a organiza un astfel de eveniment pentru prima dată în Moara și ne punem speranța că manifestarea se va perpetua cât mai mult timp”, au spus preoții care au oficiat slujba religioasă.
Eduard Dziminschi, primarul comunei Moara, a ținut, la rândul său, să-i felicite pe gospodarii cu peste 50 de ani de căsnicie continuă, pe care i-a numit „un exemplu pentru întreaga comunitate”.
„Acești oameni, aceste cupluri, au făcut cinste comunei Moara de-a lungul timpului și pentru asta merită tot respectul nostru. Sper că în viitor vom putea serba în cadru festiv și alte cupluri, care pentru toată lumea ar trebui să fie un exemplu demn de urmat”, a spus Eduard Dziminschi.
Emoționantul eveniment a fost precedat de un spectacol folcloric de calitate, la care au participat grupuri de copii și adulți din diferite zone ale județului Suceava. Sala Căminului Cultural din Moara s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de oameni care au dorit să asiste la concertele din cadrul festivalului „Ograda cu dor”. La final, fiecare trupă prezentă a oferit câte un dans și în afara Căminului Cultural, totul în ropotele de aplauze ale spectatorilor.

Primarul Eduard Dziminschi, în mijlocul cuplurilor care au împlinit peste 50 de ani de căsnicie
Primarul Eduard Dziminschi, în mijlocul cuplurilor care au împlinit peste 50 de ani de căsnicie
Moara și-a sărbătorit cuplurile cu peste 50 de ani de căsnicie
Moara și-a sărbătorit cuplurile cu peste 50 de ani de căsnicie
20 de cupluri au fost sărbătorite ieri la Moara
20 de cupluri au fost sărbătorite ieri la Moara

Recomandări

Mii de credincioși ortodocși au participat, la Mănăstirea Putna, la comemorarea a 522 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Ministrul Mihai Dimian a publicat imagini cu noul stadion de la Moara al Universității „Ștefan cel Mare”

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

În comuna Horodnic de Sus a fost inaugurat „Zidul Demnității”, un monument dedicat valorilor morale, credinței și identității naționale

Consilierul USR Iulian Cimpoeșu avertizează asupra „haosului imobiliar” de la Șcheia și a riscului de blocaj

Artistul Viorel Corodescu COV, sărbătorit la 80 de ani, printr-o expoziție retrospectivă a 55 de ani de caricatură sub semnătura sa