Ministrul Justiției: Îmi voi asuma și propunerea echipei manageriale a Parchetului General

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat că își va asuma și propunerile pentru celelalte funcții de conducere de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce se va consulta cu noul Procuror General al României, Augustin Lazăr, scrie Mediafax.”Avem un procuror general numit de câteva zile și înțeleg să fac aplicarea legii și să merg și pe recomandările făcute de societatea civilă de a implica procurorul general în acest caz. Cred că rolul procurorului șef DNA, DIICOT sau al Procurorului General al României în selectarea echipei este unul important. Propunerea aparține ministerului justiției și o să înțeleg să îmi asum și această răspundere”, a declarat Raluca Prună.În luna mai mandatele celor doi adjuncți ai Procurorului General al României, Bogdan Licu și Codruț Olaru vor expira. De asemenea, ministrului Justiției îi revine sarcina de a propune șefii de secții din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recomandări

Percheziții la Botoșani și Suceava, într-un dosar privind vânzări ilegale de mașini, cu păgubirea proprietarilor reali

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României