Ministerul Mediului ar putea discuta cu MECI despre introducerea în școli a ecologiei ca materie

Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Mihail Fâcă, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă la Bistrița, că Ministerul Mediului ar putea discuta cu cel al Educației despre introducerea în școli a ecologiei ca materie facultativă.
Fâcă a spus că, în opinia sa, singura șansă pentru păstrarea unui mediu mai curat o reprezintă copiii, dovadă fiind și faptul că în toate campaniile de mediu organizate de instituțiile statului sunt implicate și școlile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„S-a luat în discuție și ideea de a introduce în aria curriculară o materie, poate nu obligatorie la început, care să deschidă ochii copiilor spre ecologie. În multe orașe, în multe licee mari din țară, există cercuri, cum erau cele ale pionierilor, cu orientare ecologică și care chiar au o activitate destul de puternică. Ne-am pus problema și noi și, probabil, că Ministerul Mediului va intra într-un dialog cu Ministerul Educației ca această materie să poată să apară pentru început cu titlu facultativ la nivelul școlilor. Așa cum discutăm de religie la nivelul școlilor, ar trebui să discutăm și despre ecologie fiindcă trebuie să facă parte din educația pentru viață”, a afirmat Fâcă.
Președintele ANPM a participat, miercuri, la Bistrița, la o serie de acțiuni din campania „Ofensiva verde continuă”.

Recomandări

Soluții aplicate pentru integrarea copiilor cu TSA, discutate la finele unui proiect AIAS derulat în școli, cu sprijinul EGGER

Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a