Schimbări

Mihai Dimian, rector interimar: „USV se transformă într-o universitate antreprenorială”

Rectorul interimar al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian
Rectorul interimar al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian

În contextul lansării unui nou proiect de încurajare a antreprenoriatului, rectorul interimar al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian, a declarat că de doi, trei ani USV trece printr-o nouă transformare, într-o universitate antreprenorială.
„Strategia universității din ultimii ani a fost una de dezvoltare dinamică. Dacă în ultimii zece ani am asistat la trecerea de la o universitate clasică la una humboldtiană, în care activitatea didactică are aceeași greutate cu activitatea de cercetare, deci o transformare profundă, acum asistăm la schimbarea în universitate antreprenorială”, a arătat Mihai Dimian.
Acesta a numit componentele care califică USV drept o universitate antreprenorială, numind în primă fază educația studenților în acest sens, prin introducerea de cursuri de acest gen la toate facultățile instituției, fie obligatorii, fie facultative.
Al doilea argument care atestă transformarea USV într-o universitate antreprenorială este modul în care s-a dezvoltat bugetul instituției, majoritatea fondurilor provenind din proiecte, fie că ele sunt de cercetare, de dezvoltare instituțională sau de dezvoltare a resurselor umane.
„Mă aștept ca în acest an să constatați o creștere substanțială a acestui buget. Pe lângă acest proiect, mai semnăm în aceste zile un alt proiect în care ajutăm firmele existente în zonă să își dezvolte producția, dar bazată pe cercetare. Șase milioane de lei vor fi investiți în 10 firme din zonă și care vor colabora cu universitatea în transferul de cunoștințe și rezultate obținute. Universitatea antreprenorială nu doar deschide firme, ci presupune să transfere rezultatele cercetării și dezvoltării către mediul de afaceri”, a mai semnalat rectorul interimar.
Acesta a mai arătat că, în ultimii doi ani, a constatat o implicare și în ceea ce privește colaborările cu industria și chiar dacă departamentele de cercetare nu sunt dezvoltate în această zonă a țării, numărul de proiecte în acest sens a crescut semnificativ.
Dimian a mai amintit și de proiectele de consorții în care, împreună cu alte universități din țară, USV încearcă să dezvolte „concepte noi, prototipuri noi”, fiind demarate chiar din această lună trei noi proiecte, în valoare de peste 15 milioane de lei.
„Sunt lucruri care se fac și care sunt în afara ariei de preocupări la care vă așteptați atunci când vă gândiți la o universitate. Pentru că nu vorbim despre universitatea antreprenorială, ci facem universitatea antreprenorială”, a conchis Dimian.

Recomandări

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava: Înscrieri deschise pentru o vacanță activă și educativă

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/
Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

USV urcă pe poziția 6 între universitățile românești incluse în clasamentul QS World University Rankings 2027

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”