Migranți africani, depistați de polițiștii de frontieră la Sucevița

În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit faptul că cei doi sunt din Eritreea

Doi tineri originari din Africa, care intraseră ilegal pe teritoriul țării noastre, au fost reținuți la începutul săptămânii de polițiștii de frontieră suceveni.
Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Vicovu de Sus care desfășura o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegaleadepistat pe raza localității Sucevița doi cetățeni străini care se deplasau pe jos și care nu-și justificau prezența în zona respectivă. Cei doi au fost conduși de lucrătorii de la graniță la sediul Sectorului, unde în cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit faptul că sunt din Eritreea, au vârste de 29, respectiv 22 ani, și că trecuseră ilegal frontiera din Ucraina în România.
Ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava a precizat căse efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Recomandări

Aproximativ 1.000 de ucraineni au fost depistați trecând ilegal frontiera, pe raza județului, de la începutul anului

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore

137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși

Zeci de percheziții la polițiști de frontieră și vameși suceveni, inclusiv în PTF Siret și PTF Vicovu de Sus