Numire

Medicul oncolog Daniela Semen este noul șef interimar al secției Oncologie din Spitalul de Urgență Suceava

Medicul oncolog Daniela Semen
Medicul oncolog Daniela Semen

Secția Oncologie a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava este coordonată, de la 1 iunie a.c., de medicul specialist Daniela Elena Semen. Managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea, a declarat că a acceptat propunerea făcută în acest sens de directorul medical, conf. univ. dr. Dimitrie Siriopol, care preluase conducerea secției Oncologie în ianuarie a.c., imediat după reținerea și arestarea sub acuzația de luare de mită a fostului medic-șef, dr. Anca Dumitrovici Ababneh. Dr. Calancea a precizat că directorul medical se va ocupa în continuare de „îndrumarea și coordonarea atentă” a noului medic-șef interimar de la Oncologie.
Dr. Semen a fost numită medic coordonator până la organizarea concursului de ocupare a acestei funcții, dar nu mai mult de 90 de zile. Ea a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași în anul 2014, a urmat rezidențiatul la Institutul Regional de Oncologie Iași și este cadru didactic asociat, asistent universitar, la Facultatea de Medicină și Științe Biologice din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.

Recomandări

Conferință internațională pe teme medicale, organizată de Rotary Club Suceava Cetate în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare”

Încă 5 secții ale spitalului din Suceava au devenit clinice: ORL, Boli infecțioase, Dermatovenerologie, Interne și Neurologie

O fetiță născută în noaptea de Înviere și aproape 1.000 de prezentări terestre și pe cale aeriană la Urgențele Spitalului Clinic din Suceava

Medici suceveni distinși în cadrul Galei Colegiului Medicilor din România – „Medic pentru România, România medicală contează!”

Sute de medici de familie se reunesc la USV, la o conferință de educație medicală pentru sănătatea pacienților