„Pandemia secolului”, dezbătută la Zilele Medicale ale Sucevei, de somități ale lumii medicale din țară și din străinătate

Suceava se pregătește să găzduiască unul dintre cele mai importante evenimente științifice ale anului. În perioada 28-30 mai a.c., va avea loc a 14-a ediție a Zilelor Medicale ale Sucevei, organizată în paralel cu al doilea congres al Facultății de Medicină și Științe Biologice (FMSB). Evenimentul este rezultatul parteneriatului dintre Colegiul Medicilor Suceava și Universitatea „Ștefan cel Mare”.

Manifestarea va reuni la Suceava între 600 și 700 de medici din țară și din străinătate. Programul include 80 de comunicări științifice, desfășurate în zilele de 28 și 29 mai, la Complex Prestige Plaza, iar pe 30 mai, activitățile se vor muta la Facultatea de Medicină și Științe Biologice.

Tema din acest an este „Obezitatea și patologiile asociate”, alegerea reflectând o realitate globală îngrijorătoare, după cum a explicat dr. Laura Coca, președinta Colegiului Medicilor Suceava, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.

„Vor fi trei zile de foc, cu invitați de prestigiu. Obezitatea este pandemia metabolică a secolului, un număr tot mai mare de oameni din întreaga lume suferind de această afecțiune care se asociază cu multe alte patologii”, a arătat dr. Coca.

Organizatorii au reușit să atragă la Zilele Medicale atât clinicieni de top, cât și nume mari din mediul academic, din țară și din străinătate, printre care prof. Eugene Leibovitz, de la Universitatea Ben-Gurion din Beer-Sheva, Israel, specialist în boli infecțioase, medici de renume din Turcia și din Republica Moldova, prof. dr. Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România, care va prezida o conferință specială, președinții filialelor județene ale Colegiului Medicilor, conf. univ. dr. Mihai Craiu, prof. univ. dr. Valeriu Gheorghiță, dr. Gindrovel Dumitra – unul dintre fondatorii Grupului de Vaccinologie din cadrul Societăţii Naţionale de Medicină a Familie etc..

„Suceava devine un loc în care vin cei mai buni profesioniști din fiecare specialitate”, a subliniat dr. Monica Terteliu, completată de dr. Mirela Oniceanu, vicepreședinta organizației profesionale.

Printre aceștia vor fi și președinții filialelor județene ale Colegiului Medicilor, precum și președinta de la nivel național, Cătălina Poiană, care va prezida și o conferință la Zilele Medicale, după cum a spus dr. Mirela Oniceanu, vicepreședinta acestei organizații profesionale la nivel local și național.

  • Cursuri practice și ateliere ATI

Pe lângă prezentările teoretice, medicii înscriși vor lua parte la sesiuni practice aplicate. Șeful de lucrări univ. dr. Marian Melinte a anunțat organizarea unor workshop-uri utile pentru practica medicală curentă, respectiv ateliere dedicate obezității și bolilor asociate, un curs intensiv de resuscitare pentru actualizarea cunoștințelor conform noilor protocoale internaționale și un atelier ATI specializat pe tema ventilării mecanice a pacienților care suferă de obezitate.

Până în acest moment, la eveniment s-au înscris deja 450 de participanți, organizatorii estimând o prezență de până la 700 de cadre medicale până la debutul manifestării.

Recomandări

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Peste 600 de ani de istorie și 384 de destine legate de spitalul din Suceava, sub condeiul doctorului Mihai Ardeleanu

Neurochirurgia, între rădăcini și viitor. Dr. Iustinian Ioachim Simion, la o întâlnire emoționantă cu fălticenenii, la debutul Zilelor Culturii Fălticenene 2026

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava