Pentru zilele urmatoare

Măsuri anti-caniculă luate de Primăria Suceava

Pe langa centrele de prim ajutor din piețe, un cort va fi instalat în Parcul Central
Pe langa centrele de prim ajutor din piețe, un cort va fi instalat în Parcul Central

Imediat ce a fost anunțat codul galben de caniculă, autoritățile sucevene s-au mobilizat pentru a lua măsuri de prevenire a unor incidente neplăcute, dar și de acordare a primului ajutor celor aflați în zonele cu un flux mai mare de oameni.
„Primăria Suceava este pregătită prin serviciul situații de urgență să ia măsuri pentru ca sucevenii să fie afectați cât mai puțin de caniculă.
Vom avea 6 puncte de prim ajutor în municipiul Suceava: – Piața Burdujeni, Piața Engros, Bazar, Piața Mare, Piața Mică, iar punctul principal în Parcul Central.
Acolo vom avea un cort cu ventilator, apă, medicamente, tensiometre. Toate punctele de prim ajutor sunt deservite de asistente medicale de la cabinetele școlare. Cum este vacanță, a trebuit să facem cerere de rechemare din concediu”, a precizat viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi.
În plus, încă de luni, conducerea Primăriei Suceava a solicitat operatorului regional de servicii de apă-canalizare, ACET, să să se verifice din nou toate cișmelele, încât sucevenii care au nevoie de apă să poată lua de acolo oricând.

Recomandări

Boghiu Serghei, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Activități cultural – catehetice și recreative pentru tinerii din Parohia Nașterea Maicii Domnului Vatra Dornei