Demersuri

Maricela Cobuz a readus în discuție importanța Legii privind educația pentru sănătate în școli

Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz
Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz

Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz a participat, în cursul zilei de marți, la prima ediție a Forumului de Sănătate Publică, care a avut loc la Palatul Parlamentului. Forumul a fost organizat de către Sănătatea Press Group, în parteneriat instituțional cu Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar, sub egida Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților și a Comisiei pentru Sănătate Publică din Senatul României.
Deputatul sucevean a precizat că Forumul de Sănătate Publică are ca scop crearea unui cadru de discuții intersectoriale între factorii decidenți din sănătate, educație, domeniul economic, asociațiile profesionale din domeniul sanitar, societatea civilă și mass-media, din care să rezulte o abordare pozitivă și actuală a problemei pacientului.
Cobuz a precizat că temele de dezbatere în cadrul Forumului au fost legate de politicile de sănătate publică, serviciile de sănătate comunitară, educația pentru sănătate, provocări din mediu în relație cu sănătatea publică, contextul actual în condițiile unei posibile epidemii cu coronavirus, imunizarea împotriva bolilor transmisibile, prevenția bolilor netransmisibile cu impact major asupra sănătății populației, diabet zaharat, tuberculoză, boli cardiovasculare, programe de screening împotriva bolilor netransmisibile și asigurarea resursei umane în domeniul sanitar.
„De asemenea, s-a discutat ca sănătatea și educația să devină domenii strategice de interes național în CSAT. În cadru discuțiilor, un accent important a fost pus asupra programelor de prevenție și profilaxie. Medicina primară și ambulatoriul de specialitate ar trebui să scadă adresabilitatea pacienților în spitalele din România.
Gradul de îmbătrânire al populației și scăderea natalității au fost puse în dezbatere ca factori de risc asupra dezvoltării României. S-a mai discutat despre impactul financiar al bolilor cronice, legea fumatului și impactul acestui viciu care apare la vârste din ce în ce mai mici și despre legea vaccinării în contextul creșterii bolilor prevenibile prin vaccinare”, a declarat Maricela Cobuz.
Ea a arătat că în calitate de deputat în Comisia pentru sănătate și familie și medic pediatru a adus în discuție Legea privind Educația pentru sănătate în școli și a ridicat problema impactului major al sarcinilor la mamele minore și gravitatea acestui aspect în zilele noastre. Cobuz a afirmat că domeniului sănătății trebuie să i se aloce un buget sustenabil, astfel încât pacienții să poată beneficia de servicii medicale gratuite și de calitate, iar privatizarea sistemului de sănătate nu este una dintre soluții.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Wastewater-based Genomic Surveillance of Viral Pathogens for early prediction of public health risks (MetBio-WGSP)

Caravana de testare pentru TBC și-a încheiat traseul în județul Suceava, cu peste 2.700 de suceveni testați gratuit

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Inteligența artificială și suveranitatea digitală a Europei: vocea unei companii din Suceava, prezentă la Bruxelles și Luxemburg

Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice
Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice