MAI a alocat 7 milioane de lei pentru reabilitarea a 250 posturi de poliție din mediul rural

Șeful Poliției Române, Cătălin Ioniță, a anunțat, luni, că Ministerul Afacerilor Interne a alocat în luna februarie, 2 milioane de lei pentru reabilitarea sediilor secțiilor de poliție din București și suma de 7 milioane de lei pentru 250 posturi de poliție din mediul rural, scrie Mediafax.”Până la sfârșitul lunii martie, vom încheia un acord cadru cu durată de patru ani prin care se vor achiziționa veste antiglonț și antiînjunghiere, este vorba despre 70.000 de bucăți, căști antiglonț cu vizor 1.000 bucăți și scuturi antiglonț 370 de bucăți. Nevoia reabilitării unor sedii de poliție, atât în mediul rural, cât și în cel urban, în luna februarie au fost atribuite 9 milioane de lei, 7 milioane dintre acestea pentru reabilitarea unor posturi de poliție, vorbesc de cel puțin 250 de sedii de poliție, iar 2 milioane de lei pentru secții din Capitală. Nevoia de mijloace de mobilitate. Și aici există o achiziție centralizată la nivelul MAI, iar Poliției Române îi va reveni un număr semnificativ de autospeciale, în jur de 800 de bucăți”, a declarat Cătălin Ioniță, într-o conferință de presă.

Recomandări

Gheorghe Șoldan a inițiat două proiecte pentru investiții de peste 184 de milioane de lei în refacerea drumurilor afectate de calamitățile din Broșteni

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

CJ Suceava a aprobat cel mai mare buget din istoria instituției, cu o sumă de peste un miliard de lei, din care majoritatea fondurilor merg la investiții

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a semnat contractul de 5,9 milioane de lei pentru modernizarea a cinci parcuri și spații verzi

Peste 13 milioane de lei pentru consolidarea seismică a Primăriei Siret. Proiectul a trecut de etapa eligibilității