Urbanism

Machetă cu planurile de dezvoltare a Sucevei, supusă dezbaterii publice

– Zona centrală a municipiului se va muta înspre Primărie, prin crearea unui centru bipolar – unul istoric și unul modern
Sucevenii ar putea vedea cum va arăta Suceava în următorii ani, pe o machetă în miniatură a orașului, în care va predomina zona centrală.
Prima parte a unui amplu proiect de dezvoltare urbanistică a municipiului reședință de județ a fost prezentată zilele acestea consilierilor locali care au asistat la ședința Comisiei Tehnice de Urbanism, următoarea etapă, care va conține propuneri concrete pentru modificarea configurației actuale a orașului, urmând să fie supusă dezbaterii publice.
Concret, în prima etapă a realizării Planului Urbanistic Zonal (PUZ) al centrului Sucevei, a fost întocmită o hartă actualizată a zonei centrale a municipiului reședință de județ, care cuprinde nu doar centrul istoric, ci și zona Primăriei.
“Noua hartă urbanistică a Sucevei a fost comparată cu o serie de hărți de la 1900, din care se vede clar cum principalele artere de circulație sunt aceleași ca acum mai bine de 100 de ani. După cum indică clădirile apărute între timp pe hartă și aglomerația de puncte de interes public, e clar că zona centrală va fi mutată înspre Primărie. De fapt, mai corect e să spunem că vom avea un centru bipolar – unul istoric, cu Palatul Administrativ, Casa de Cultură, Palatul de Justiție și unul modern, cu Primăria Suceava, centrele comerciale ce vor apărea în zonă și centrele imobiliare în curs de dezvoltare. Drept urmare, străzile de legătură vor avea funcțiuni mult mai complexe și vor trebui făcute mai multe sensuri unice, precum în Constanța”, a declarat viceprimarul Angela Zarojanu.
Pentru că cea de a doua parte a proiectului pentru care anul acesta au fost alocate 2 miliarde de lei vechi va conține mai multe propuneri de modificare urbanistică a Sucevei, conducerea Primăriei Suceava va organiza o dezbatere publică pe această temă, abia după aceea urmând să se decidă care din măsurile propuse vor fi puse în aplicare.
Pentru ca lucrurile să fie mai clare celor ce vor participa la dezbaterea publică, viceprimarul Angela Zarojanu consideră că ar fi utilă realizarea unei machete a zonei centrale, pe care să fie reprezentate propunerile făcute. O decizie concretă în acest sens va fi luată în perioada următoare de conducerea Primăriei, pentru realizarea machetei fiind necesară și alocarea unor fonduri de la bugetul local.

Recomandări

Peste 500 de artiști din țară și străinătate vin la Rădăuți, la Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”

Primăria Suceava refuză revocarea hotărârii de închidere a autogării Ceztrans și merge înainte cu sensurile unice

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Nivel și prezență academică remarcabile la Conferinţa “NEO Entrepreneurship” de la USV, manifestare sub auspiciile NEOLAiA

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Rădăuțiul se pregătește de sărbătoare. Zilele Municipiului și Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul” aduc o săptămână de tradiții, spectacole și invitați din nouă țări