În câteva zile

La 17 ani, a furat trei mașini, a accidentat o femeie și un copil și a dat țepe la benzinării

Bonă cu un copil în căruț, spulberată pe trecerea de pietoni de suceveanul de 17 ani. Foto: MEDIAFAX
Bonă cu un copil în căruț, spulberată pe trecerea de pietoni de suceveanul de 17 ani. Foto: MEDIAFAX

Un minor care nu a împlinit încă 17 ani a comis un întreg lanț de infracțiuni în câteva zile, faptele sale, foarte grave, succedându-se într-un ritm amețitor. A furat trei mașini, gonind cu acestea prin Moldova cu benzină luată din stații PECO în care a alimentat fără să plătească. Cea mai gravă faptă a comis-o însă vinerea trecută, când a accidentat o bonă care ducea un bebeluș în cărucior, impactul fiind chiar pe trecerea de pietoni.
Gonea prin Moldova cu mașinile furate
Tânărul pericol public se numește Iulian Scutaru și este din municipiul Fălticeni. Din datele adunate de anchetatori rezultă că săptămâna trecută, în interval de câteva zile, a furat trei mașini. Un Ford Mondeo din Roman, un BMW 520 și un Peugeot 307, ultimele două de la proprietari din municipiul Fălticeni. S-a plimbat cu acestea prin zona Moldovei, ulterior abandonându-le.
Pe 13 septembrie, vinerea trecută, tânărul a comis cea mai gravă faptă pentru care este cercetat. Furase în noaptea precedentă o mașină din Fălticeni și ajunsese în municipiul Iași. Aici, la o trecere de pietoni monitorizată video, o bătrână în vârstă de 60 de ani, bonă, se angajase în traversarea regulamentară a străzii. Un autobuz care circula pe banda întâi a oprit, dându-i prioritate, însă, rezultă din ancheta poliției ieșene, tânărul de 17 ani, care venea pe banda a doua, a lovit-o în plin. În urma impactului violent, femeia a fost aruncată câțiva metri și a ajuns în stare gravă la spital. Ca prin minune, deși căruciorul în care se afla bebelușul de care femeia avea grijă s-a răsturnat, băiețelul a scăpat teafăr.
După accident a demarat în trombă spre Suceava
După impact, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, minorul a demarat în trombă spre Suceava. Din fericire, oamenii legii de la Poliția municipiului Fălticeni, care erau deja pe urmele sale, ajutați și de colegi de la alte structuri, au reușit să îl prindă pe minorul care risca să mai facă alte victime.
Mai trebuie spus că, înainte de a produce accidentul, Scutaru fusese oprit în trafic, în cadrul unui control, atunci dându-și o identitate falsă. Pe baza probelor administrate de poliție, sâmbătă, Judecătoria Fălticeni a emis pe numele acestuia un mandat de arestare pe 19 zile.

Recomandări

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Elevi de 16-17 ani, momiți cu droguri și apoi transformați în traficanți. Un dealer care are de executat ani de pușcărie a tras după el în boxa acuzaților trei minori

Directorul APIA Suceava a intrat cu mașina de serviciu pe contrasens și a provocat un accident. Nu a vrut să sufle în etilotest

Directorul APIA Suceava a intrat cu mașina de serviciu pe contrasens și a provocat un accident - Foto Facebook Suceava Virală
Directorul APIA Suceava a intrat cu mașina de serviciu pe contrasens și a provocat un accident - Foto Facebook Suceava Virală