Iohannis către aleșii locali suceveni: Sunt convins că puteți face din Bucovina o oază de tradiție și progres

Președinte României, Klaus Iohannis, le-a transmis aleșilor locali din județul Suceava că este convins de faptul că pot să transforme Bucovina într-o oază de tradiție și progres. Prezent la dezbaterea ”Modernizare, dezvoltare, descentralizare. Administrația locală vorbește!”, care a avut loc astăzi la Suceava, Klaus Iohannis le-a vorbit acestora despre importanța modernizării satului românesc și a agriculturii. El a subliniat că deși în ultimele decenii s-au făcut eforturi în acest sens, agricultura și satul românesc au făcut pași timizi spre modernizare.
„Cu o pondere de circa 4% din PIB în 2016, agricultura este departe de a-și atinge potențialul, acela de motor al creșterii economice. Ne lipsesc și aici prioritățile și direcțiile de dezvoltare. Cu alte cuvinte, ca în multe alte domenii, ne lipsește planul, seriozitatea și continuitatea”, a afirmat Iohannis. El consideră că renașterea satului, mai ales în Bucovina, se poate face prin dezvoltarea micilor ferme familiale, prin consolidarea micilor afaceri din turism care să exploateze potențialul uriaș pe care îl are această zonă a țării. „Nu doar aici, la Suceava, dar și în alte zone, avem o șansă importantă, ca România să aibă una dintre cele mai competitive agriculturi ecologice din Uniunea Europeană”, a subliniat șeful statului. El a explicat că pentru aceasta trebuie să fie implicați atât crescătorii și cultivatorii, procesatorii, organizațiile profesionale din zona agro-alimentară, dar și Universitatea „Ștefan cel Mare”.
El i-a îndemnat pe aleșii locali din Suceava să-și folosească toate instrumentele pe care le au la dispoziție pentru a schimba și moderniza județul, adăugând că deși nu întotdeauna au la dispoziție toate resursele, au cel mai important atu, și anume „inventivitatea și inteligența românească”.
„Sunt convins că prin tact, comunicare eficientă și sprijin reciproc puteți face din Bucovina o oază de tradiție și progres”, a încheiat Klaus Iohannis.

Recomandări

Milișăuți and Petrivtsi for Modern Administration/Milișăuți și Pătrăuți pentru o administrație modernă

Deputata AUR Veronica Grosu aduce în atenția Guvernului problema micilor fermieri suceveni care riscă să nu mai aibă unde să-și vândă laptele

Liderii AUR Suceava au criticat majorarea chiriilor din piețe și Bazar, susținând că această decizie este „o nouă povară pe umerii sucevenilor”

Tradiție, cultură și creativitate la Colegiul „Andronic Motrescu”, la Concursul Județean „Simboluri, semnificații, valori în tradițiile românești”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților sprijină participarea unor tineri suceveni la o competiție internațională de robotică din Statele Unite