Întârzieri de până la 60 de minute ale trenurilor, din cauza caniculei

Trenurile ar putea avea întârzieri la destinație de 30-40 de minute, în medie, din cauza limitărilor de viteză introduse din cauza caniculei, însă trenurile de lung parcurs, care tranzitează mai multe județe aflate sub avertizarea ANM de caniculă, ar putea avea întârzieri de până la 60 de minute, informează Mediafax.Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează, marți, că în perioada caniculară, adică de marți până joi, conform avertizărilor meteo de la Administrația Națională de Meteorologie, vor fi introduse limitări de viteză în circulația trenurilor din cauza temperaturilor ridicate care se înregistrează în aer și implicit la nivelul solului.”Astfel, în data de 12 august, începând cu ora 11.30, viteza de circulație a trenurilor de marfă și de călători se reduce cu 10-50 km/h față de viteza normală, pe anumite secții de cale ferată. Această măsură este necesară în perioadele caniculare pentru ca traficul feroviar să se desfășoare în condiții de siguranță. Prin aplicarea acestei măsuri se vor înregistra întârzieri la destinație, în medie, de 30-40 de minute/tren, funcție de traseul trenului din graficul de circulație. În cazul trenurilor de lung parcurs, care tranzitează mai multe județe aflate sub averizarea ANM de caniculă este posibil să apară întârzieri mai mari, de până la 50-60 de minute/tren”, se arată într-un comunicat transmis agenției MEDIAFAX.

Recomandări

Au intrat în circulație „Trenurile Soarelui”. Sucevenii au din acest an o ofertă mai bogată de curse spre Litoral

Trenul intercity Suceava – București a plecat cu aproape 100 de minute întârziere după ce un vagon a sărit de pe șine

Investitorul în primul tren privat de pe ruta Suceava – București, mulțumit de potențialul de creștere al numărului de călători