6 – 7 septembrie

Întâlniri de lucru și expoziții de „Ziua Porților Deschise”

Asociația Regională de Educare a Adulților Suceava (AREAS), împreună cu Fundația Orizonturi Câmpulung Moldovenesc, organizează, în perioada 6 – 7 septembrie, mai multe manifestări prilejuite de „Ziua Porților Deschise”, care au ca scop promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități și a încadrării în muncă a acestora.
Mâine, începând cu ora 10:00, la Clubul „Împreună” din cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Suceava (lângă Autogara Suceava), va avea loc o întâlnire de lucru cu tema „Șanse egale pe piața muncii pentru persoanele cu dizabilități”. În zilele de 6 – 7 septembrie, organizatorii au pregătit și o expoziție cu obiecte realizate în cadrul atelierelor de terapie ocupațională de către asistați, sub genericul „O șansă pentru fiecare”, ce vor fi expuse pe esplanada Casei de Cultură Suceava, dar și la Clubul „Împreună”.
Petru Vasile Gafiuc, președinte AREAS, ne-a spus că această acțiune face parte din campania antistigma, derulată în cadrul proiectului „RO – UA mente”, în Programul de Vecinătate România – Ucraina 2004-2006 Phare CBC 2004, precum și din activitățile incluse în proiectul „Integrarea în muncă – o garanție a oportunităților egale și a creșterii calității vieții pentru persoanele cu dizabilități” din cadrul Programului de consolidare a societății civile în România al USAID și World Learning for International Development. Organizatorii consideră că toate acțiunile ce se vor desfășura în cele două zile au menirea de a promova drepturile persoanelor cu dizabilități.

Recomandări

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Mai multe manifestări vor fi organizate la Palatul de Justiție în cadrul evenimentului de tipul ”Ușilor deschise”

Mai multe manifestări vor fi organizate la Palatul de Justiție în cadrul evenimentului de tip ”Ușilor deschise”
Mai multe manifestări vor fi organizate la Palatul de Justiție în cadrul evenimentului de tip ”Ușilor deschise”

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”