Luna Diasporei

Întâlnirea „Trăiri, nevoi, dorințe”, organizată la Muzeul Bucovinei

Peste 60 de persoane au participat la întâlnirea „Trăiri, nevoi, dorințe”, organizată la Muzeul Bucovinei (2
Peste 60 de persoane au participat la întâlnirea „Trăiri, nevoi, dorințe”, organizată la Muzeul Bucovinei (2

La Muzeul Bucovinei a avut loc joi, 17 august, în cadrul manifestărilor dedicate proiectului ”Luna diasporei”, întâlnirea cu titlul ”Trăiri, nevoi, dorințe”, organizată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, în parteneriat cu Salvați Copiii – Filiala Suceava. La eveniment au participat peste 60 de persoane, reprezentanți ai primăriilor din județ și ai instituțiilor organizatoare. Scopul întâlnirii, după cum a spus Camelia Iordache, președinta Filialei Salvați Copiii Suceava, a fost acela de a disemina bunele practici în aplicarea dispozițiilor Legii 272/2004 în ceea ce privește delegarea autorității părintești pentru copiii cu părinții plecați la muncă în străinătate. Directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPDC) Suceava, Nadia Crețuleac, psihologul Doina Fîntînariu, coordonator proiect Salvați Copiii Suceava, și consilierul juridic Salvați Copiii România Laurențiu Tudorache au prezentat metodele și tehnicile de delegare a autorității părintești, în conformitate cu legislația în vigoare precum și proiectul ”Protecție și educație pentru copiii cu părinți rămași la muncă în străinătate”, derulat de Salvați Copiii România, cu finanțare de la Fundația Velux. A fost prezentat în mod special site-ul www.copiisinguriacasa.ro, care reprezintă o sursă de informare și consiliere psihologică și juridică, atât pentru copii și părinți dar și pentru specialiști. Întâlnirea de joi de la Muzeul Bucovinei s-a încheiat cu dezbateri asupra temei și cu discuții pe cazuri.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Peste 600 de ani de istorie și 384 de destine legate de spitalul din Suceava, sub condeiul doctorului Mihai Ardeleanu

Tensiuni la o școală din Suceava. Părinții și-au ținut copiii acasă din cauza unui coleg agresiv

Tensiuni la o școală din Suceava. Părinții și-au ținut copiii acasă din cauza unui coleg agresiv
Tensiuni la o școală din Suceava. Părinții și-au ținut copiii acasă din cauza unui coleg agresiv