Educație

Inspectoratul Școlar va organiza mâine simularea tehnică a tezelor unice

Potrivit unei decizii emise de către Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, în 30% din instituțiile de învățământ din județ care au clase gimnaziale, se va desfășura mâine simularea tehnică a tezelor cu subiect unic. Inspectorul școlar general adjunct Vasile Monacu (foto) a declarat că „simularea nu va implica elevi și nici subiecte reale, ci se verifică doar modul de transmitere a subiectelor, și dacă acestea ajung în timp eficient”. Simularea tehnică se va desfășura în 120 de școli care vor fi centre de testare ale elevilor. Acesta este primul an când Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului organizează teze cu subiect unic la nivel național, teze care se adresează elevilor din clasele a șaptea. Evaluarea propriu-zisă a elevilor se va face la matematică și limba română, iar zilele de examene sunt 4 și 17 mai. Prima probă va fi la matematică, iar a doua la limba și literatura română, iar în județul Suceava vor fi examinați 9500 de elevi.

Recomandări

Două texte la prima vedere, de Ion D. Sîrbu și Vintilă Mihăilescu, la simularea elevilor de-a VIII-a

Ciprian Anton și inspectorii școlari, prezenți în săli la simulare, în locul profesorilor care au refuzat implicarea