Incendiu la o gospodărie din Bănești



Incendiu
Incendiu

Un puternic incendiu a izbucnit marți seară, la o gospodărie din satul Bănești, comuna Fântânele.
Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Fântânele, au intervenit cu 4 autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu anunțat la ora 21.58.
La sosirea echipajelor, ardea violent acoperișul unei construcții corp comun, ce îngloba o bucătărie de vară, o șură și o magazie, existând pericolul de propagare la casa de locuit.
Pe timpul intervenției, echipajul pompierilor paramedici SMURD a acordat primul ajutor medical unei femei (78 de ani), care a suferit un atac de panică, și unui bărbat (38 ani), care s-a intoxicat cu fum. Ulterior, femeia a refuzat transportul la spital, dar bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Au ars acoperișul corpului comun pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și șura, în totalitate, pe 50 de metri pătrați. Au mai fost afectate de foc circa 2 tone de cartofi, o tocătoare de furaje și pereții bucătăriei.
„Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului sau scânteilor provenite din coșul de fum deteriorat”, se precizează în comunicatul pompierilor.
Incendiul a fost lichidat la ora 0:30.



Recomandări

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa