Inconștiență la volan

Încarcerat după ce a fost prins la volan cu o alcoolemie foarte mare

Un tânăr care a fost prins la volan cu o alcoolemie foarte mare a petrecut 24 de ore în spatele gratiilor, el fiind cercetat în continuare în stare de libertate.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni au fost sesizați vineri despre producerea unui accident pe strada Sucevei din municipiu, soldat doar cu pagube materiale. La fața locului a fost identificat un autoturism marca VW Golf avariat, la volan fiind identificat Bogdan O., un tânăr din localitate. Cercetările au concluzionat faptul că vinovat de producerea accidentului ar fi șoferul, care a scăpat autoturismul de sub control și a intrat într-o coliziune laterală. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Câteva zile mai târziu, în urma efectuării analizelor de laborator de către lucrătorii din cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava, a rezultat că tânărul șofer avea o alcoolemie de 1,95 mg/l alcool pur în sânge. Având în vedere aceste date, pe numele său a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, el fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava. În cursul zilei de marți, tânărul de 19 ani a fost prezentat în fața procurorilor de la parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, care în urma audierilor au luat decizia continuării urmăririi penale a acestuia în calitate de suspect, în stare de libertate.

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

O ucraineancă ruptă de beată a fost depistată de polițiști după ce a intrat cu mașina în șanț, iar sistemul E-call a sunat la 112