În jur de 200 de medici au protestat în fața Ministerului Muncii

Aproximativ 200 de medici au pichetat joi, între orele 12:00 – 14:00, sediul Ministerului Muncii, pentru aplicarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitară și în sănătate, în sensul reîncadrării personalului având ca valoare de referință salariul minim brut pe economie de 1250 lei, scrie Mediafax.Protestele medicilor au continuat joi cu pichetarea sediului Ministerului Muncii, unde medicii au cerut aplicarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitară și în sănătate, în sensul reîncadrării personalului având ca valoare de referință salariul minim brut pe economie de 1250 lei.O delegație a Federației Sindicale Hipocrat și Sindicatului Promedica a fost primită de un Secretar de Stat al Ministerului Muncii și au vorbit despre timpul de gardă din spitale, iar consilierul i-a asigurat că va organiza niște controale, având în vedere că este ilegal timpul de lucru în plus.

Recomandări

Angajații Casei de Pensii Suceava au organizat un protest spontan, nemulțumiți de noua Lege a salarizării unitare

Angajații Finanțelor sucevene au întrerupt total lucrul cu publicul, joi, în semn de protest față de noua lege a salarizării unice

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare