Proiect

Grupuri de voluntari formate din elevi și profesori, în zece localități sucevene

Un proiect european realizat de Asociația Educatorilor Suceveni, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava și Inspectoratul de Poliție Județean, demarat acum câteva zile, a dus la formarea a zece grupuri de voluntari, formate din profesori și elevi, care, până la finele lunii octombrie a acestui an, vor dezvolta idei și proiecte de voluntariat viabile la nivelul localităților din care fac parte.
Grupurile vor acționa în Suceava, Siret, Mălini, Siminicea, Vama, Preutești, Ciocănești, Vatra Moldoviței, Dolhasca și Dumbrăveni, concret urmând a identifica probleme de la nivel local și a încerca apoi să le rezolve, prin voluntariat. De la acțiuni de ecologizare în zonele pline de deșeuri, de sprijinire a localnicilor aflați în situații disperate și până la acțiuni cultural-educative, membrii grupurilor de voluntari urmează a pune în aplicare proiectele pe care le au deja în plan.
La finele săptămânii trecute, reprezentanții instituțiilor implicate în proiect au organizat un curs de instruire a grupurilor, în scurt timp urmând a fi tipărit un manual de bune practici și a fi realizate activități punctuale de voluntariat în regiunile rurale participante.
„Implicarea tinerilor și adulților în viața comunității și orientarea acestora spre identificarea unor soluții viabile cu aplicabilitate la nivel local și care să răspundă problemelor sociale sunt motivații care ne-au antrenat în implementarea și derularea acestui proiect”, a precizat inspectorul Ionuț Epureanu, ofițer specialist în cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire al Poliției.
De precizat că proiectul este realizat în colaborare cu organizația internațională de voluntariat Peace Corps Internațional.

Recomandări

Proiectul „Rugby 2.0: Performanță și Inovație Digitală în Sport”, la final. O investiție de peste 40.000 de euro în digitalizarea performanței sportive

Elevi suceveni, talentați la muzică, premiați la mai multe festivaluri internaționale și naționale

Elevi suceveni, talentați la muzică, premiați la mai multe festivaluri internaționale și naționale
Elevi suceveni, talentați la muzică, premiați la mai multe festivaluri internaționale și naționale

Ferma de la Udești: Cămile, zebre, alpaca și peste 70 de căprioare, aproape de Suceava. Povestea locului care atrage mii de vizitatori

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”