Poliția de Frontieră

Granița de nord-est a țării supravegheată din elicopter

Poliția de Frontieră: Granița de nord-est a țării supravegheată din elicopter

Un elicopter al Unității Speciale de Aviație Iași din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Administrației și Internelor e executat, la finele acestei săptămâni, misiuni de supraveghere și control a frontierei de stat din zona de responsabilitate a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră (IJPF) Suceava. Misiunilor de zbor, la care au participat ofițeri și agenți din cadrul structurilor operative ale Inspectoratului, au avut ca scop supravegherea și verificarea aeriană a traseului frontierei de stat, cercetarea aeriană a zonei de competență a I.J.P.F. Suceava, observarea și stabilirea direcțiilor probabile de încălcare a regimului juridic al frontierei de stat. Purtătorul de cuvânt de la IJPF Suceava, subcomisar Ilie Poroch-Serițan, a precizat că aceste tipuri de misiuni sunt foarte utile polițiștilor de frontieră în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, în special pentru securizarea frontierei de stat și cunoașterea zonei de competență.

Recomandări

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

„Porți deschise în Europa” – lecție de educație civică și responsabilitate la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Banca Mondială a organizat la Siret o întâlnire oficială în care s-a analizat capacitatea zonei Suceava–Botoșani de a atrage investitori pentru reconstrucția Ucrainei

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”

Cum se aducea amfetamină ascunsă în chiloți, prin Vama Siret, sub directa coordonare a unui polițist de frontieră