Gheorghe Șoldan vrea un parteneriat real cu mediul de afaceri sucevean pentru a dezvolta economia locală

Gheorghe Șoldan a participat alături de premiercul Marcel Ciolacu la o întâlnire cu antreprenorii suceveni
Gheorghe Șoldan a participat alături de premiercul Marcel Ciolacu la o întâlnire cu antreprenorii suceveni

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a avut o primă întâlnire cu reprezentanții mediul de afaceri sucevean, el declarând că își dorește discuții periodice cu aceștia pentru a găsi soluții pentru a dezvolta economia locală. La întâlnirea cu antreprenorii suceveni au fost prezenți și premierul Marcel Ciolacu, ministrul Investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu, vicepreședintele PSD, Florin Jianu, cel care a condus aproape 20 de ani Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii, precum și primarul Sucevei, Vasile Rîmbu.
„A fost o discuție deschisă și interactivă, în care antreprenorii suceveni și-au exprimat atât nemulțumirile pe care le au, dar și speranța că Marcel Ciolacu și echipa PSD vor reuși să asigure predictibilitate legislativă și fiscală și să ia în continuare deciziile politice potrivite pentru a sprijini mediul de afaceri. Premierul Marcel Ciolacu a subliniat angajamentul său pentru continuarea investițiilor majore și a asigurat că anul viitor nu vor exista majorări de taxe și impozite”, a spus Gheorghe Șoldan.
El a precizat că în calitate de președinte al Consiliului Județean Suceava își dorește să aibă întâlniri periodice cu reprezentanții mediului de afaceri pentru ca împreună „să vedem ce putem face mai bine pentru a stimula economia locală”. Șoldan a subliniat că din punctul său de vedere trebuie promovate afacerile locale, iar tinerii antreprenori trebuie promovați.
„Să fim parteneri cu mediul de afaceri pentru dezvoltarea județul nostru”, a transmis Gheorghe Șoldan.
În același timp, el a declarat că în acest mandat își propune realizarea unor proiecte mari, cel mai important fiind construcția Autostrăzii A7 până la Siret. „Sunt convins că, odată ce vom avea o infrastructură bine pusă la punct, oportunitățile pentru mediul de afaceri din județ nu vor întârzia să apară”, a încheiat Gheorghe Șoldan.

Recomandări

Gheorghe Șoldan a participat la hramul Mănăstirii „Sfântul Ilie” din Șcheia: „Numărul mare al credincioșilor prezenți demonstrează că valorile tradiționale continuă să unească comunitățile”

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Fundament pentru un nou model de dezvoltare economică – oportunitatea transformărilor tehnologice pentru IMM-urile din România

Șoldan, după ce CJ Suceava a aprobat ca 36.000 de pensionari să primească tichete sociale pentru alimente: „Am promis și mă țin de cuvânt”

Gheorghe Șoldan anunță că Wizz Air își extinde baza de la Suceava la trei aeronave și că licitația pentru noul terminal al aeroportului va fi reluată

Peste 50 de sportivi suceveni cu rezultate deosebite la competiții naționale de înot și handbal vor fi premiați la inițiativa lui Gheorghe Șoldan

Gheorghe Șoldan, la Zilele Orașului Cajvana: „Voi face tot ce ține de mine pentru a fi un președinte al Consiliului Județean de care să fiți mândri”