Opinie

Gheorghe Flutur consideră că sucevenii au de pierdut după contestarea operării depozitului de deșeuri de la Moara

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, consideră că populația județului va avea de pierdut după ce o firmă a contestat atribuirea contractului pentru operare în regim de urgență a depozitului ecologic de deșeuri din comuna Moara. Gheorghe Flutur a spus că nu vrea să comenteze gestul firmei respective, însă din păcate din această situație are de pierdut județul Suceava. „Din păcate noi intraserăm în linie dreaptă pentru o situație de urgență, dar procedurile te obligă să ții seama de aceste contestații. Facem tot ce este de făcut din punct de vedere al legii pentru a putea să punem în funcțiune sistemul de colectare a deșeurilor de la Moara. Noi vom veni cu argumente și în instanță. Am încredere că se vor clarifica lucrurile. Dar, mă rog, sunt lupte, sunt frâne ale unor agenți economici, însă nici nu vreau să comentez”, a precizat șeful administrației județene. El a spus că din această situație au de pierdut cetățenii județului deoarece vor crește costurile în ceea ce privește colectarea deșeurilor.
Reamintim că o firmă suceveană care a fost eliminată, după evaluarea financiară, din licitația pentru desemnarea operatorului în depozitul de la Moara a contestat la Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) hotărârea Consiliului Județean Suceava de a negocia doar cu potențialul câștigător al licitației operarea temporară și a solicitat să fie admisă la negocieri. De asemenea, firma respectivă a făcut o plângere prealabilă și la Consiliul Județean Suceava, solicitând revocarea hotărârii cu privire la delegarea operării activității de administrare a depozitului de deșeuri de la Moara, până la finalizarea procedurii de licitație cu semnarea contractului de operare.

Recomandări

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

Amendă de 60.000 de lei și suspendarea activității pentru un depozit de deșeuri feroase fără autorizație de mediu

Colectarea separată a deșeurilor de către populație este esențială pentru o reciclare performantă și poate duce chiar și la o reducere a taxei de salubrizare

Operatorul de salubrizare Ritmic Com nu va mai ridica pubelele care conțin deșeuri separate necorespunzator
Operatorul de salubrizare Ritmic Com nu va mai ridica pubelele care conțin deșeuri separate necorespunzator

Gheorghe Șoldan le-a transmis oamenilor de afaceri suceveni că CJ are investiții de aproape un miliard de euro, criticând în același timp deciziile luate cu întârziere de Guvern