Gheorghe Flutur anunță începerea procedurilor pentru asfaltarea drumului de la Câmpulung Moldovenesc la Stulpicani

Gheorghe Flutur a continuat verificarea lucrărilor de modernizare a drumurilor județene
Gheorghe Flutur a continuat verificarea lucrărilor de modernizare a drumurilor județene

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că instituția pe care o conduce a început procedurile pentru asfaltarea drumului de la Câmpulung Moldovenesc. Gheorghe Flutur a continuat în cursul zilei de joi verificările la lucrările care se realizează pe drumurile din județ.
Flutur a precizat că în momentul de față se realizează ample lucrări de asfaltare, Stulpicani fiind o localitate care va beneficia în acest an de importante lucrări de reparații și modernizare a drumurilor. El a arătat că deja s-a asfaltat tronsonul de drum de la limita orașului Frasin până la intersecția spre Gemenea, iar în cursul zilei de astăzi vor fi finalizate lucrările pe un tronson de patru kilometri între Stulpicani și Gemenea. „Aici a fost nevoie să folosim o grilă specială pentru a asigura o bună aderență cu stratul existent. Urmează să începem lucrările la un alt tronson de 4 km de drum, de la Gemenea spre Codrii Seculari de la Slătioara. Acest drum, pe care dorim să-l și lărgim, este foarte afectat astfel că mai întâi se vor face lucrări de pietruire și de lărgire a patului drumului, urmând ca apoi să aplicăm două straturi de asfalt. De asemenea, am cerut celor de la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava să înceapă întocmirea documentației pentru modernizarea drumului care leagă Câmpulung Moldovenesc de Stulpicani și care asigură accesul de la Câmpulung Moldovenesc spre Codrii Seculari de la Slătioara. Este încă un drum cu un peisaj de o frumusețe rară, pe care noi am intervenit deja pentru a repara un pod afectat de ape”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a mai spus că începând de luni încă o formație de lucru va începe lucrări la drumul peste pasul Puzdra, Frasin – Stulpicani – Ostra – Broșteni. Șeful administrației județene a spus că lucrările vor începe dinspre Broșteni, de la Holda spre pasul Puzdra, astfel încât reparațiile la acest drum să fie făcute din ambele capete. „Este un drum foarte important, așa că ne-am organizat să putem finaliza reparațiile cât mai repede”, a spus Flutur. El a afirmat că lucrările de reparații și modernizare pe drumurile județene continuă în aceste zile la Poiana Negri, Panaci – Glodu spre Bilbor și la Horodniceni, iar de luni vor începe lucrările pe drumul Cajvana – Botoșana.
„Pentru dezvoltarea turismului în județul Suceava avem ca prioritate asigurarea infrastructurii rutiere. Noutățile la care lucrăm în acest an se referă și la drumurile care asigură acces la Codrii Seculari de la Slătioara și trecerea prin pasul Puzdra. Voi fi zi de zi pe șantiere la punctele de lucru unde se execută reparații pentru ca, atât timp cât condițiile meteo ne mai permit, să finalizăm lucrările și să aducem drumurile la starea normală”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Recomandări

Șoldan anunță începerea modernizării DJ 208F în zona Vadu Moldovei, care nu a mai văzut asfalt pe anumite porțiuni de peste 15 ani

Gheorghe Șoldan anunță modernizarea a 26 de kilometri de drumuri afectate de inundațiile din zona Broșteni – Dîrmoxa

Gheorghe Șoldan anunță că încă un drum de pământ, din comuna Fântânele, va fi modernizat de Consiliul Județean Suceava

CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele
CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele