Reacție

Gavril Mîrza vrea încă un mandat de președinte al CJ Suceava



Gavril Mîrza vrea încă un mandat de președinte al CJ Suceava
Gavril Mîrza vrea încă un mandat de președinte al CJ Suceava

– Președintele CJ Suceava a făcut acest anunț după ce liberalul Mihai Steiciuc a anunțat că Alianța D.A. (PNL-PD) intenționează să obțină toate funcțiile din conducerea administrației județene
– ”Îl asigur pe domnul Steiciuc că tot eu voi conduce Consiliul Județean Suceava”, a afirmat Gavril Mîrza
Președintele Consiliului Județean Suceava și al PSD Suceava, Gavril Mîrza (foto), a anunțat, în cursul zilei de ieri, că intenționează să mai candideze pentru un mandat de șef al administrației județene sucevene.
Afirmația lui Gavril Mîrza vine ca răspuns la anunțul făcut de liberali, prin purtătorul de cuvânt, Mihai Steiciuc, care a precizat că Alianța D.A. (PNL-PD) și-a propus să realizeze o strategie care să conducă la câștigarea conducerii CJ Suceava, respectiv a funcției de președinte și a celor două posturi de vicepreședinte.
În replică la acestea, președintele PSD Suceava a afirmat că intenționează ca în anul 2008 să candideze din nou pentru funcția de președinte al CJ Suceava, fiind convins că această dorință este și realizabilă.
„Pentru liniștea unora, vreau să transmit că voi asigura în continuare conducerea Consiliului Județean Suceava, în ciuda faptului că liberalii își caută aliați pentru a obține aceste funcții”, a declarat Mîrza. În opinia sa, preluarea președinției administrației județene de către liberali ar însemna „un lucru mult prea mare și greu pentru ei”, în condițiile în care în următorii ani CJ Suceava urmează să promoveze mai multe proiecte de dezvoltare a județului. „Mă voi ocupa în continuare de aceste proiecte, și electoratul îmi va da un nou mandat pentru obținerea conducerii CJ Suceava. Și îl asigur pe domnul Steiciuc că tot eu voi conduce Consiliul Județean Suceava”, a mai afirmat Gavril Mîrza.
De asemenea, el i-a solicitat liberalului Mihai Steiciuc să prezinte cel puțin un proiect de dezvoltare propriu, pe care a încercat să-l promoveze și care a și obținut finanțare pentru a fi realizat.
Gavril Mîrza se află în momentul de față la cel de-al treilea mandat de președinte al Consiliului Județean Suceava, el preluând această funcție începând cu anul 1996.



Recomandări

Liderul oamenilor de afaceri din PNL Suceava, Dumitru Mihalescul: „Ilie Bolojan este singurul care are curajul de a face acele reforme care s-au amânat de zeci de ani spre binele României”

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ
Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ

Gheorghe Șoldan anunță că încă un drum de pământ, din comuna Fântânele, va fi modernizat de Consiliul Județean Suceava

CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele
CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele