Funcționarii publici amenință cu proteste după Paști, fiind nemulțumiți de proiectul legii salarizării unitare

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (SNFP) anunță că va demara acțiuni de protest după sărbatorile pascale, oamenii fiind nemulțumiți de proiectul legii salarizării unitare, scrie Mediafax.”Având în vedere ca proiectul legii salarizării prevede evaluarea posturilor din administrația publica în vederea stabilirii salariilor de bază aferente acestora urmată de reîncadrarea personalului pe posturi( art 35 din proiect); ignorarea, în construcția legii, a Deciziei CCR 794/2016, identificând un maxim al salariului mai mic decât cel aflat astăzi în plată, scoaterea asistentei sociale din familia ocupatională administratie pt a nu fi reper în marirea salariilor angajatilor din UAT-uri și Consiliile judetene, refuzul de a introduce în proiectul legii salarizării a unui articol conform căruia nimeni nu va suferi o diminuare salarială și culminând cu discuțiile contradictorii avute cu Ministrul Muncii asupra diminuărilor salariale în familia ocupatională -administrație, vă informăm că organizația noastră, SNFP, va demara acțiunile de protest imediat după sărbătorile pascale”, transmit sindicaliștii.

Recomandări

Angajații Casei de Pensii Suceava au organizat un protest spontan, nemulțumiți de noua Lege a salarizării unitare

Angajații Finanțelor sucevene au întrerupt total lucrul cu publicul, joi, în semn de protest față de noua lege a salarizării unice

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare

Protest, ieri, în școlile sucevene. Sindicaliștii au purtat banderole albe, nemulțumiți de posibilitatea creșterii normei didactice de predare, scăderii veniturilor și nu numai