Măsuri jandarmi

Fostul primar din Slatina, amendat împreună cu susținătorii săi, după scandalul electoral cu drum blocat

Fostul primar din Slatina Ilie Gherman, amendat
Fostul primar din Slatina Ilie Gherman, amendat

Scandalul izbucnit luni, 6 iunie, imediat după alegerile locale din comuna Slatina, când fostul primar Ilie Gherman și susținătorii săi au contestat pierderea scrutinului la o diferență de câteva voturi, iar grupul de oameni a blocat drumul, în fața primăriei, încercând să oprească mașina care transporta buletinele de vot, s-a lăsat cu aplicarea a numeroase amenzi. După ce a identificat persoanele participante, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava a dat 30 de amenzi, în valoare de 18.000 de lei. În total, au fost amendați 22 de oameni, cei care au fost considerați capii revoltei încasând câte două sancțiuni contravenționale. Printre cei amendați se află și fostul primar Ilie Gherman, marele perdant al alegerilor locale, în fața nepotului său Vlad Gherman.
Pentru că lupta a fost extrem de strânsă, iar fiecare vot a contat, Ilie Gherman nu a acceptat, cel puțin în primă fază, înfrângerea. Alături de grupul său de susținători acesta a blocat drumul județean din Slatina.
„Am fost la județ și am cerut să se numere din nou toate voturile. Cei de acolo au trimis o hârtie la Slatina, dar cei de la Biroul Electoral nu vor s-o ia în seamă”, le-a spus Ilie Gherman jandarmilor care încercau să-l convingă să deblocheze drumul. La un moment dat, unul dintre jandarmi chiar l-a întrebat: „De ce nu mutați mașina de aici, din stradă?”, indicând spre mașina primarului pusă de-a latul pe șosea.
Având în vedere incidentele care au mai fost de-a lungul anilor la Slatina și care l-au avut mai de fiecare dată în prim-plan pe primarul Ilie Gherman, mobilizarea forțelor de ordine de la Poliție și Jandarmerie a fost pe măsură în data de 6 iunie. Mascații poliției erau înarmați până în dinți, inclusiv cu puști și butelii cu gaze lacrimogene, în timp ce jandarmii erau pregătiți să intervină și ei cu arme și scuturi. Din fericire, spiritele nu au degenerat și mai mult.
Pentru ce au fost date amenzile
Revenind la amenzi, 22 dintre ele au fost aplicate în baza Legii 60/1991, privind organizarea și desfășurarea manifestărilor publice. Mai exact s-a avut în vedere articolul 26, aliniatul 1, litera d, care sancționează participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise și urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfășurare a acestora, la avertizările și somațiile organelor de ordine făcute potrivit legii.
Celelalte 8 amenzi au fost date în baza Legii 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a ordinii și liniștii publice, în baza articolului 2, punctul 2, care sancționează constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane care incită la dezordine socială.

Grupul de oameni a blocat drumul, în fața primăriei, încercând să oprească mașina care transporta buletinele de vot
Grupul de oameni a blocat drumul, în fața primăriei, încercând să oprească mașina care transporta buletinele de vot
Fostul primar din Slatina Ilie Gherman, amendat
Fostul primar din Slatina Ilie Gherman, amendat

Recomandări

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Casă de schimb valutar din Suceava, amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF

Casă de schimb valutar din Suceava amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF
Casă de schimb valutar din Suceava amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF

Mesaj tăios al fostului primar Ion Lungu, referitor la angajările de la TPL și situația din PNL Suceava

Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului
Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului

Împreună pentru comunitate și valori creștine: Sărbătoarea de suflet și comuniune etnică în Parohia Argel