Infrastructură

Flutur: Modernizarea drumului Mălini – Slatina – Găinești va deschide această zonă pentru dezvoltarea turistică

Flutur a inspectat lucrările la drumul din Mălini spre Slatina – Găinești

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a inspectat lucrările de modernizare a drumului care face legătura dintre Mălini și Slatina – Găinești, spre Mănăstirea Slatina. Gheorghe Flutur a spus că acest drum, cu o lungime de 12,2 kilometri, este modernizat de Consiliul Județean. Flutur a explicat că pe acest drum se vor construi patru poduri noi, cu o lungime de 6 metri, 29 de podețe, iar un pod va fi reabilitat. „De asemenea, lărgim drumul. Platforma drumului va avea 8 metri, din care 6,5 metri carosabil. Pe acest drum se vor turna două straturi de asfalt și se vor construi 2,5 kilometri de ziduri de sprijin și peste 10 kilometri de șanțuri”, a explicat șeful administrației județene. El a adăugat că, din păcate, acest drum județean nu a fost modernizat de foarte mult timp. Gheorghe Flutur a mai precizat că modernizarea drumului va deschide această zonă a județului spre dezvoltare turistică. „Și asta deoarece acest traseu, Slatina – Găinești, are un potențial turistic extraordinar. Vreau să mulțumesc constructorului pentru că s-a ținut de cuvânt și a lucrat pe acest drum. Am venit de la Mălini cu modernizarea acestui drum și acum intrăm la marcaje rutiere”, a declarat președintele CJ Suceava.
El a subliniat că pe acest tronson de drum s-au realizat și lucrări de extindere a rețelelor de apă și canalizare, iar acum, Consiliul Județean Suceava are în derulare acest proiect de cinci milioane de euro pentru modernizare, cu fonduri de la Guvernul României. În același timp, Flutur a adăugat că în cadrul aceluiași proiect, peste 50 de drumuri laterale vor fi racordate și modernizate pe o lungime de 20 de metri la drumul principal. ”Asta pentru ca cei care vin de pe aceste drumuri să aibă confortul racordării la drumul județean din zonă. Și mai trebuie spus că tot în această vară am lucrat și la modernizarea celuilalt drum de la Mălini, care merge spre Borca, în județul Neamț. De asemenea, am lucrat și la modernizarea drumului de la Cornu Luncii spre Mălini și procesul de modernizare a drumurilor județene din Suceava continuă”, a afirmat Gheorghe Flutur.
El a mai precizat faptul că în momentul de față în județ sunt deschise mai multe șantiere pentru modernizarea de drumuri, la Boroaia, Vulturești, Hârtop, Mușenița, pe masivul Rarău, Pleșa, Mănăstirea Humorului, Horodniceni, Satu Mare. „Sunt multe șantiere deschise și acum, când vremea bună permite, tragem tare pentru a câștiga timp”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Președintele CJ Suceava consideră că modernizarea acestui drum va determina dezvoltarea turistică a zonei
Președintele CJ Suceava consideră că modernizarea acestui drum va determina dezvoltarea turistică a zonei
Flutur: Modernizarea drumului Mălini – Slatina – Găinești va deschide această zonă pentru dezvoltarea turistică
Flutur: Modernizarea drumului Mălini – Slatina – Găinești va deschide această zonă pentru dezvoltarea turistică
Flutur a inspectat lucrările la drumul din Mălini spre Slatina – Găinești
Flutur a inspectat lucrările la drumul din Mălini spre Slatina – Găinești

Recomandări

7 kilometri de drum din zona Vadu Moldovei au fost modernizați în doar 6 zile. Șoldan: „Ce nu au reușit alții ani la rând am făcut noi în mai puțin de o săptămână”

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa

Șoldan anunță începerea modernizării DJ 208F în zona Vadu Moldovei, care nu a mai văzut asfalt pe anumite porțiuni de peste 15 ani