Solicitare

Flutur îi cere oficial lui Berceanu păstrarea trenului intercity București-Suceava

Gheorghe Flutur: “Fac demersuri pentru deblocarea de urgență a acestei situații”

Administrația județeană a început demersurile la Ministerul Transporturilor pentru ca acesta să renunțe la anularea unuia dintre cele două trenuri intercity de pe relația București-Suceava. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, ieri, că a solicitat consilierilor săi să-i întocmească o analiză exactă a situației traficului feroviar și a impactului pe care l-ar avea suspendarea trenurilor, pentru a putea remite, la rândul său, “un material documentat” ministrului Transporturilor, Radu Berceanu. Flutur a apreciat că ministerul de resort a luat decizia de anulare a perechii de trenuri intercity doar “prin prisma eficienței și rentabilității”, dar consideră că în cazul Bucovinei mai sunt și alți factori care trebuie luați în calcul.
“Fac demersuri pentru deblocarea de urgență a acestei situații”, a mai spus președintele Flutur.
Reamintim că Ministerul Transporturilor a decis anularea, din data de 9 mai a.c., a perechii de trenuri 552/553 intercity “Ștefan cel Mare”, pe relația București Nord-Suceava Nord și retur, în zilele de sâmbătă și duminică.

Recomandări

Trenul privat Suceava – București, suspendat temporar pentru a se face față cererii de la ruta Suceava – Constanța

Trenul intercity Suceava – București a plecat cu aproape 100 de minute întârziere după ce un vagon a sărit de pe șine

Investitorul în primul tren privat de pe ruta Suceava – București, mulțumit de potențialul de creștere al numărului de călători

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan