Faptă cu violență

Fiul fostului primar din Slatina, trimis 3 ani și 4 luni după gratii, după ce scăpase inițial cu o condamnare cu suspendare



Fiul fostului primar din Slatina, trimis 3 ani și 4 luni după gratii. Foto: renasterea.ro
Fiul fostului primar din Slatina, trimis 3 ani și 4 luni după gratii. Foto: renasterea.ro

Ilie Ionuț Gherman, fiul fostului primar al comunei Slatina, Ilie Gherman, a fost ridicat de polițiști de la domiciliu luni seară, în baza unei sentințe definitive prin care a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare, pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe. La aceeași pedeapsă a fost condamnat și un alt participant la agresiune, Petru Cojocariu. Sentințele definitive au fost date de magistrații de la Curtea de Apel Suceava, care au admis apelul înaintat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni față de ce stabilise prima instanță, respectiv Judecătoria Fălticeni. Practic, prima sentință a fost întoarsă radical. De la nici o zi de închisoare, cei doi au primit pedepse destul de grele, în regim de detenție.
Cei doi au fost trimiși în judecată pentru că au participat la o agresiune violentă, într-un bar din satul Găinești, comuna Slatina, victime fiind doi frați. Inițial, la Judecătoria Fălticeni, ambii inculpați primiseră condamnări ușoare, de câte un an de închisoare fiecare, aceste pedepse fiind suspendate condiționat.
La instanța de apel, judecătorii au stabilit ca cei doi să primească câte 2 ani și 6 luni de închisoare pentru fiecare din cele două fapte de loviri și alte violențe (este vorba de două victime) și să înlăture dispoziția de suspendare sub supraveghere a pedepselor. În urma cumulării sentințelor, a rezultat pedeapsa totală de 3 ani și 4 luni de închisoare, pentru ambii inculpați.
Pentru Ilie Ionuț Gherman acestea nu au fost primele probleme cu legea. El a mai fost anchetat pentru un viol, soluționat prin împăcare, și mai recent a fost trimis în judecată într-un alt dosar, pentru o răfuială în stradă. În acest dosar recent sunt trimiși în judecată fiul și respectiv doi nepoți ai fostului primar.
Pe 16 iunie, mai mulți indivizi, din care unul cu un topor cu coadă lungă în mână, au instituit un soi de blocaj în trafic, cu două mașini, din care una a fost plasată de-a latul drumului. S-a întâmplat în fața casei fostului primar, la doi pași de Mănăstirea Slatina.
Vizați de răfuiala în stradă au fost Ștefan Gherman, fratele actualului primar, și Vasile Pîrlac, ambii oameni de afaceri locali. Cei doi se deplasau cu mașinile, alături de membri ai familiilor lor, și aveau de trecut prin zona respectivă.
Cei doi au fost luați în colimator de cei aflați în fața casei fostului primar, problemele conflictuale fiind mai vechi.
Cei trei inculpați au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de „împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice”, dosarul fiind în fază de judecată pe rolul Judecătoriei Fălticeni.



Recomandări

Cinci bătăuși, condamnați pentru o agresiune criminală de acum 8 ani, cu rupturi de organe și 11 coaste rupte. Agresorii nu au ajuns nici acum la pușcărie

Cinci bătăuși, condamnați pentru o agresiune criminală de acum 8 ani, cu rupturi de organe și 11 coaste rupte. Agresorii nu au ajuns nici acum la pușcărie
Cinci bătăuși, condamnați pentru o agresiune criminală de acum 8 ani, cu rupturi de organe și 11 coaste rupte. Agresorii nu au ajuns nici acum la pușcărie

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu

Primarul din Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, pus în libertate de Înalta Curte a României în dosarul în care era condamnat definitiv

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina