Soluția pentru aglomerația din trafic

Finanțare pentru ruta ocolitoare spre Botoșani, în bugetul anului viitor

Traseul rutei ocolitoare nr. 2 este de 4 km și cuprinde și un pod nou peste râul Suceava
Traseul rutei ocolitoare nr. 2 este de 4 km și cuprinde și un pod nou peste râul Suceava

Ruta ocolitoare nr. 2 a Sucevei, așa cum a fost propusă inițial, pe la Ipotești, înspre Botoșani, nu poate fi realizată din fonduri europene, motiv pentru care se va merge pe realizarea unei variante mai scurte, care să poată fi finanțată din fonduri proprii.
„Ruta ocolitoare nr. 2 nu poate fi finanțată din fonduri europene, pentru că nu este prinsă în Master Planul de transport. Ca atare, trebuie să ne axăm la ruta ocolitoare nr. 2 – varianta scurtă, care pleacă de pe Traian Vuia – pod peste râul Suceava – Termica și ieșire la DN 29, spre Botoșani, pe la Avicola. Lungimea totală a acestei rute este de 4 km, putem realiza lucrarea în două etape – întâi distanța dintre strada Traian Vuia până la podul de peste râul Suceava, de 1.497 de metri, iar etapa a doua, de la pod până la DN 29, pe o distanță de 2.570 de metri”, a explicat edilul sucevean.
Lucrările includ și realizarea unui pod nou peste apa Sucevei, undeva în zona Termica, pentru finanțarea căruia, cel mai probabil, se va încerca atragerea de finanțare de la bugetul de stat.
„Deja lucrăm la proiect, avem studii în execuție, s-a stabilit traseul, pe strada Apeductului, care trece pe un teren în proprietatea Agenției Domeniului Statului, unde sper să găsim înțelegere, eventual să facem niște schimburi de terenuri. Facem demersuri pentru ca de anul viitor să putem promova podul de peste râul Suceava. Îmi doresc să aprobăm documentația, să aprobăm studiul de fezabilitate și indicatorii economici, astfel încât să putem prinde în bugetul pe 2017 partea de rută ocolitoare, până la pod”, a adăugat Ion Lungu.
Realizarea unei rute ocolitoare spre Botoșani este necesară pentru descongestionarea traficului rutier pe principala arteră de circulație a Sucevei, în special în zona centrelor comerciale.

Recomandări

Liderul USR Suceava, Vasile Cărare, anunță că centura Fălticeniului devine realitate după ce a primit avizul Ministerului Transporturilor

„LUCRĂRI DE RESTAURARE ȘI CONSOLIDARE A ANSAMBLULUI BISERICII MONUMENT ISTORIC „SFÂNTUL NICOLAE”, PAROHIA COLACU, JUDEȚUL SUCEAVA”