Primăria municipiului Vatra Dornei, prin Casa de Cultură „Platon Pardău”, în parteneriat cu Centrul Cultural „Bucovina”, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Societatea Scriitorilor Bucovineni și Inspectoratul Județean Școlar Suceava, organizează, la Vatra Dornei, pe 31 martie, ediția a XI-a a Festivalului județean de poezie „Nichita în luna lui Marte”. Concursul își propune să aducă în atenția elevilor noțiuni despre viața și opera poetului Nichita Stănescu și, totodată, să descopere, să sprijine și să promoveze noi și autentice talente în rândul tinerilor din învățământul gimnazial și liceal. Sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate și nepremiate la alte concursuri literare, redactate cu diacritice, corect din punct de vedere gramatical, al ortografiei și al punctuației. La concurs pot participa elevi din clasele V-VIII și IX-XII, din județul Suceava, care nu au debutat editorial și nu au câștigat Marele premiu la edițiile anterioare ale festivalului. Lucrările se trimit până pe 16 martie, pe adresa nichita.festival@yahoo.com. Lucrările vor fi însoțite de un Curriculum Vitae, care va conține numele și prenumele autorului, locul și data nașterii, clasa, instituția de învățământ, activitate literară (dacă este cazul), adresa completă, numărul de telefon și adresa electronică. Fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum cinci și maximum zece poezii. Laureații vor fi anunțați până pe 27 martie, pentru a fi prezenți la festivitatea de premiere, care va avea loc la Salonul Alb al Casei de Cultura „Platon Pardău” din Vatra Dornei, pe 31 martie. Organizatorii asigură cazarea laureaților și o masă. Transportul este suportat de laureați.






