Oportunitate

Femeile din Iacobeni, ajutate să-și deschidă mici afaceri

Oportunitate: Femeile din Iacobeni, ajutate să-și deschidă mici afaceri
Oportunitate: Femeile din Iacobeni, ajutate să-și deschidă mici afaceri

Compania de consultanță Depro Inovație, împreună cu Fondul Român de Dezvoltare Socială și Centrul pentru Educație Economică și Dezvoltare din România (CEED), organizează vineri, 30 iulie, la ora 11:00, la Primăria din Ciocanesti, o dezbatere pe tema proiectului european „Un viitor mai bun pentru femei”.
Proiectul are în vedere identificarea oportunităților de implicare și de dezvoltare a aptitudinilor și competențelor femeilor din mediul rural, dar și din orașele mai mici. Beneficiarele proiectului sunt sprijinite prin cursuri de instruire gratuite, cât și printr-un program complex de consiliere specifică în inițierea de mici afaceri sau proiecte comunitare.
„Ca să fii o femeie stăpână pe propria viață trebuie, în primul rând, să ai încredere în tine și să iei cele mai potrivite decizii. Nimeni nu spune că este ușor, dar, așa cum bine știi, totul se învață. Iar prin instruire, studiu și voință poți dobândi succesul! Femeile care vor să inițieze o mică afacere sau un proiect care să contribuie la dezvoltarea comunității în care trăiește se pot înscrie la cursurile programului «Un viitor mai bun pentru femei!»”, ne-a explicat Oana Seichea, PR Executive CENTRADE SAATCHI & SAATCHI PR.
Beneficiarele proiectului vor fi ajutate să transforme o idee într-un proiect de succes.
Cursuri pentru femeile din mediul rural
Cursurile oferite gratuit grupurilor țintă în cadrul proiectului, conform nevoilor specifice identificate la nivelul comunităților locale, se înscriu în următoarele categorii: cursuri de formare de formatori, cursuri de antreprenoriat și competențe manageriale și cursuri de management de proiect.
Chiar și după finalizarea sesiunilor de formare, femeile implicate în proiect vor beneficia de consultanță specializată, care să le ajute să pună în practică cunoștințele acumulate. Beneficiarele proiectului vor face și vizite în Spania, pentru a vedea ce soluții au găsit femeile spaniole, pentru a contribui la dezvoltarea comunității lor.

Recomandări

Proiectul „Rugby 2.0: Performanță și Inovație Digitală în Sport”, la final. O investiție de peste 40.000 de euro în digitalizarea performanței sportive

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII ȘCOLII PRIMARE DIN LOCALITATEA PLUTONIȚA, ORAȘ FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”