Anchetă procurori

Femeie trimisă în judecată pentru eliberarea de polițe RCA false

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc au dispus trimiterea în judecată a unei femei acuzate că a eliberat în fals zece polițe RCA, băgând în realitate banii primiți de la beneficiar în buzunar.
Inculpata, B.A., a fost trimisă în judecatăpentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată – 20 de acte materiale.
Din cercetările procurorilor rezultă că, în cursul anului 2016, la solicitarea numitului M.M.G., la intervale diferite, dar în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale, cu intenție directă, femeia a întocmit în fals zece polițe RCA și zece chitanțe fiscale, înscrisuri pe care le-a încredințat, spre folosire, numitului M.M.G. în vederea producerii de consecințe juridice.
Beneficiarul a fost dus în eroare, înscrisurile nefiind reale și neavând valoare, arată anchetatorii.
Procurorii au stabilit că prin această acțiune inculpata a obținut pentru sine un folos patrimonial injust constând în suma totală de 5.008 lei (contravaloarea polițelor RCA false), sumă cu care a fost prejudiciată persoana vătămată.
Procesul va începe la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, iar inculpata se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată.

Recomandări

Directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș, trimis în judecată pentru că a provocat un accident în timp ce era băut la volan

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro
Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro

Elevi de 16-17 ani, momiți cu droguri și apoi transformați în traficanți. Un dealer care are de executat ani de pușcărie a tras după el în boxa acuzaților trei minori