Vernisaj Radu Bercea

Expoziție de grafică satirică și artă decorativă

Expoziție de grafică satirică și artă decorativă
Expoziție de grafică satirică și artă decorativă

La Galeria de artă situată la primul etaj al Muzeului de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina Suceava se deschide miercuri (29 august a.c.), la ora 11:00, expoziția de grafică satirică și artă decorativă a artistului plastic humorean Radu Bercea. Organizată sub egida muzeului sucevean, a Asociației „Pro-Bucovina” – Filiala Gura Humorului și a redacției cotidianului „Monitorul de Suceava”, expoziția reunește în același perimetru de expunere cca. 55 de lucrări, din care mai bine de jumătate se circumscriu genului graficii satirice sub genericul „Fllitt” (un titlu „bobârnac”, care alătură câteva portrete de politicieni contemporani și de prieteni ai artistului unor alegorii și creionări umoristice care vizează viața politică românească), desfășurarea vizuală fiind completată cu o serie de piese decorative, realizate într-o formulă originală, care l-a consacrat (dintr-un amestec de gleturi și chituri care conferă lucrărilor o tridimensionalitate palpabilă), pe care sculptorul câmpulungean și hâtrul prieten al autorului l-a definit magistral prin sintagma „hazardul bine temperat”. Cât privește segmentul satiric al expoziției („a flitui” sau „a da cu flit” sunt formule din limbajul cotidian care nu mai au nevoie de explicație) acesta le va oferi cu siguranță vizitatorilor o savuroasă porție de umor. Și pentru ca Radu Bercea (care își va aniversa tot atunci ziua de naștere) să nu fie acuzat că râde numai de alții, într-un aranjament artistic (care are ca element sugestiv o pompă de flituit insecte) este expusă o fotografie a autorului (fost deținut politic condamnat de regimul comunist pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale” și creator al unei mărturisiri vizuale unice în plastica autohtonă, intitulată „Memoria retinei gulagului românesc”, în care reconstituie scene dramatice din sumbrul univers concentraționar) îmbrăcat în…uniformă de general de miliție sovietic.

Recomandări

„Roata de Foc”, expoziție dedicată figurii emblematice a Sfântului Ilie, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava

„Moda la porțile Levantului”, colecție de costume, bijuterii și accesorii vestimentare, la Muzeul de Istorie

Artistul Viorel Corodescu COV, sărbătorit la 80 de ani, printr-o expoziție retrospectivă a 55 de ani de caricatură sub semnătura sa

Expoziție de grafică „Sub Steaua Căprioarei”, semnată de artistul Radu Bercea în cadrul Anului Nicolae Labiș