Expoziția de pictură „Grădinile ascunse”

La Muzeul de Istorie Suceava s-a deschis expoziția de pictură cu genericul „Grădinile ascunse”, realizată de Doina Florea.
Cele 60 de lucrări, executate cu culori de acril, reunite sub titlul preluat de la scriitorul Vasile Andru, au fost expuse cu aproape un an în urmă la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, orașul în care locuiește Doina Florea, suceveancă la origine, din familia ilustrului cărturar Simion Florea Marian.
Doina Florea, care pictează de câțiva ani, și-a mărturisit crezul în fața publicului spunând: „Am constatat, la un timp de trezire, că există o nouă lumină în mine și merită să o dărui!”.
Dacă graficianul Mihai Pânzaru PIM s-a referit mai mult la autoarea lucrărilor și la „educația specială care o definește”, prof. univ. dr. Traian D. Stănciulescu a accentuat faptul că lucrările ei, care „vorbesc limbajul lui Dumnezeu, limbajul culorilor și al formelor”, au „o puternică funcție terapeutică” și constituie „un excepțional test pentru starea de bine a celuilalt”.
Câteva din titlurile tablourilor ar putea fi sugestive pentru cei care sunt tentați să viziteze expoziția Doinei Florea: „Raiul gândului frumos”, „Vraja mitului ascuns”, „Visul sămânței”, „Plimbare-n floare”, „Scânteieri de Sânziene”, „Picuri de vrajă și alint”, „Spirit și clocot”…

Recomandări

Emil Ursu: „Expoziția Ștefan Luchian de la Suceava reprezintă un moment istoric, este singura din România organizată în acest an”

Tablouri semnate de Ștefan Luchian, la Muzeul de Istorie. Prima expoziție de acest gen la Suceava în decurs de 50 de ani

42 de lucrări de Ștefan Luchian, realizate în diferite tehnici și pe diverse suporturi, vor fi expuse, în premieră, la Muzeul Național al Bucovinei