David Croitor, un pictor al sensibilității și al memoriei afective, un pictor care transformă peisajele Bucovinei, casele vechi și nostalgia copilăriei în adevărate povești vizuale, a oferit din nou publicului dornean bucuria reîntâlnirii cu arta sa.
De această dată, artistul a venit în fața iubitorilor de frumos cu „Melancolice”, o expoziție de pictură ce a fost vernisată joi, 21 mai 2026, la Salonul Alb al Casei de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei.
Invitați speciali au fost criticul de artă Delia Ioana Leizeriuc, curatorul expoziției, din partea Direcției Județene pentru Cultură Suceava, și maestrul Mihai Pânzaru PIM.
Delia Ioana Leizeriuc a spus că expoziția artistului David Croitor nu este una care cere să fie privită în grabă: „Ea cere altceva. Tăcere. Memorie. Disponibilitate afectivă. Pentru că lucrările sale nu sunt simple imagini. Sunt locuri afective. Și poate tocmai acesta este primul adevăr care trebuie spus despre David Croitor: el nu pictează geografia exterioară a lumii, ci geografia ei emoțională. Privind aceste lucrări, avem impresia stranie că nu întâlnim peisaje, interioare sau naturi statice, ci fragmente de memorie materializată”.
Publicul dornean a putut să admire tablourile semnate de David Croitor, în care se regăsesc „ierni tăcute, interioare încărcate de nostalgie, case care par să respire amintiri, flori care vorbesc despre fragilitate și timp, despre frumusețea discretă a lucrurilor simple care, poate, ne-au construit interior”.
- Povești pe pânză
Gazda evenimentului a fost Violeta Codorean, manager al Casei de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei, care de fiecare dată, cu delicatețe, eleganță, profesionalism, își primește oaspeții și le oferă un ambient cald și primitor.
Pictorul David Croitor i-a mulțumit criticului de artă Delia Ioana Leizeriuc pentru „cuvintele frumoase, calde și încurajatoare”, dar și tuturor celor care au fost prezenți alături de el la vernisaj, „le sunt profund recunoscător și îndatorat”.
Expoziția „Melancolice” poate fi vizitată până pe 30 iunie 2026, la Salonul Alb al Casei de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei.
Pictura lui David Croitor invită privitorul la contemplare și la redescoperirea unei lumi autentice, în care frumusețea vine din liniște, memorie și trăire interioară. Expoziții precum „Ferestre”, „Simplu” sau „Melancolice”, care poartă semnătura artistului David Croitor, confirmă maturitatea artistică a acestuia și dorința sa de a ajunge la esența emoției prin simplitate și lumină, construind adevărate povești pe pânză.
„Aș vrea ca atunci când cineva, peste ani, va privi un tablou al meu, să se simtă fericit că odată a existat și o lume mai bună… Cât despre mine, nu va mai conta dacă cineva va spune sau nu o vorbă de bine sau de rău, pentru că voi fi demult plecat și prea fericit în compania lui Dumnezeu…”, susține pictorul David Croitor.






