Există și mai pesimiști….



E foarte interesantă maniera în care se desfășoară preliminariile pentru cupele europene în care, pentru a avea acces, o echipă oarecare (cum ar fi, să zicem, CFR sau Viitorul) dintr-o țară oarecare (cum ar fi, să zicem, România) are o grămadă de treabă, având de traversat ’j’ de tururi preliminare care când se termină… ei, abia atunci încep meciurile pentru calificare, adică așa-numitele play-off, la sfârșitul cărora în sfârșit se poate vorbi despre accederea în grupele Champions’ League sau Europa League. Trebuie să mai arătăm și că după fiecare dintre cele trei tururi inițial-preliminare (!!) se mai freacă bilele alea pe la Nyon, dacă nu cumva chiar între ele, adică între tur și retur se mai trage câte o chestie, drept pentru care afli că dacă mâine câștigi returul cu ăia la un scor convenabil, atunci peste fix 8 zile te vei întâlni cu ăilalți, după care, dacă chiar te bușește norocul chior, ai putea prinde în turul final dintre cele inițial-preliminare o altă fraieră din categoria ta valorică, în caz contrar urmând să te calce vreuna deraiată de la ăilalți, de la Champions’.
În asemenea condiții, nu e de mirare că „masa bogaților” despre care vorbesc toți neisprăviții care nu sunt în stare să treacă nici de, să zicem, o panaramă ca Malmoe, are tot mai puține scaune goale, cele disponibile fiind ocupate de ăia care chiar știu ce înseamnă fotbalul: spectacol total, nu căcănărie. Înainte de primele meciuri preliminare pronosticam că din nou vom avea 0 (zero) calificate în grupă. Între timp, am mai calculat și chiar îmi ieșise că una din două ar mai putea. De ce zic două? Păi, Viitorul s-a cărat și cred că printre dv nu se află clienți de-ai doctorului Paziuc care să creadă că Craiova poate trece de Leipzig! Și tocmai când îmi ieșise că ori Steaua, ori CFR pot trece de play-off, m-a sunat unul mai lucid decât mine, ba și inginer pe deasupra, zicându-mi că se bucură tare că Digi a preluat din nou cupele europene și că e foarte bine că n-avem nici măcar una calificată, ca să privim relaxați competițiile, ca pe World Cup. „Cum, băi, Dane? Nu poate trece aia de Legia și ailaltă de…?” „Hooo, zice individul, că n-ajunge niciuna până la play-off! Le bat de la căpiază și Alashkert, și Hajduk!”. Zău că m-a încuiat complet: n-aș fi bănuit niciodată că există pe lumea asta vreun individ care în probleme de fotbal românesc poate fi mai pesimist decât mine. Sau doar mai lucid!?



Recomandări

Deținătorii Champions League, Nova Vita Târgu Mureș, pentru a doua oară consecutiv campioni la Cupa Aqua Carpatica

Deținătorii Champions League, Nova Vita Târgu Mureș, pentru a doua oară consecutiv campioni la Cupa Aqua Carpatica
Deținătorii Champions League, Nova Vita Târgu Mureș, pentru a doua oară consecutiv campioni la Cupa Aqua Carpatica