Soluție

Evazionistul Mircea Franciuc a fost condamnat într-un nou dosar penal

Evazionistul sucevean Mircea Franciuc a fost condamnat ieri într-un nou dosar penal în care era trimis în judecată. Magistrații de la Tribunalul Suceava l-au găsit vinovat atât pentru evaziune fiscală, pentru care a primit o pedeapsă de 3 ani, cât și pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, pedeapsa fiind în acest caz de 1 an închisoare. Pe numele lui Mircea Franciuc există și o condamnare mai veche, din 2014, de 2 ani și 5 luni de închisoare. În final, după contopirea tuturor pedepselor, s-a stabilit că are de executat 3 ani de închisoare.
În plus, Mircea Franciuc a fost obligat în solidar cu firma pe care o administra la plata sumei de 187.608 lei, prejudiciu principal, precum și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate.
Trebuie spus că această condamnare nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava.
Dosarul în care a fost pronunțată această condamnare face referire la fapte comise în perioada noiembrie 2010 – decembrie 2013, interval în care inculpatul a fost administratorul unei societăți de prelucrare a lemnului. Din anchetă rezultă că acesta a omis evidențierea în actele contabile ale societății a operațiunilor comerciale efectuate, respectiv a veniturilor obținute din comercializarea de materiale lemnoase către diferite persoane fizice și juridice, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale față de stat.
În urma controalelor financiare efectuate de organele abilitate a rezultat o evaziune în sumă de 354.809 lei, din care impozit pe profit în sumă de 217.890 de lei și TVA în cuantum de 136.919 lei.
Antecedentele lui Mircea Franciuc
În trecut, afaceristul a mai fost condamnat pentru o evaziune fiscală de peste un miliard de lei vechi pentru că a folosit angajați la negru în construcții.
Într-un alt dosar, în baza unui rechizitoriu care a pornit de la o serie de verificări făcute în cursul anului 2005, acesta a fost anchetat pentru o evaziune de aproximativ 3 miliarde de lei vechi, după ce inițial rezultase o evaziune de peste 15 miliarde de lei vechi. Condamnările lui Franciuc sunt în număr mai mare, însă mare parte dintre ele au fost suspendate condiționat.
Potrivit unor constatări ale reprezentanților Gărzii Financiare, prin trei firme aparținând lui Franciuc s-au efectuat, în perioada 2004 – 2005, importante livrări de material lemnos, provenit din exploatarea unor partide obținute prin licitație de la Direcția Silvică Suceava, însă mare parte dintre acestea s-au făcut la negru. De exemplu, în 2004, una dintre firme a avut o cifră de afaceri de aproximativ 14 miliarde de lei vechi, însă nu a depus decât un singur decont, pentru luna septembrie 2004, în sumă de 7 miliarde de lei vechi.

Recomandări

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

Percheziții la Botoșani și Suceava, într-un dosar privind vânzări ilegale de mașini, cu păgubirea proprietarilor reali

Eleva care a preluat traficul de droguri de la iubitul ei, după arestarea acestuia, nu a putut convinge să fie cercetată în libertate

Primarul din Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, pus în libertate de Înalta Curte a României în dosarul în care era condamnat definitiv

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare